Incursiune în istoria naţională de la origini până în prezent
Manifestările dedicate Zilei municipiului Oradea au debutat ieri cu şedinţa festivă a Consiliului Local, organizată în Sala "Traian Moşoiu". Alături de conducerea executivului orădean au participat consilierii locali, elevi, numeroşi orădeni, dar şi o delegaţie a oraşului Ceyrat din Franţa, cu care municipiul Oradea este înfrăţit.
În prima parte a festivităţilor a avut loc evocarea momentului 12 octombrie, care are o dublă semnificaţie. Primul care a luat cuvântul a fost prof. univ.dr. Barbu Ştefănescu, prorectorul Universităţii Oradea. În discursul său "Istorie şi reconfigurare identitară", profesorul Ştefănescu a făcut o incursiune în istoria naţională de la origini până în prezent, cu accent pe viaţa românilor din Transilvania. "Formarea conştiinţei naţionale a românilor a avut loc în contrast cu cea maghiară. Totuşi, românii şi maghiarii au de gestionat o moştenire comună", a precizat prof. univ.dr. Barbu Ştefănescu. Un alt moment important l-a constituit prezentarea făcută de Iudita Căluşer, cercetător la Muzeul Ţării Crişurilor , a "Declaraţiei de Independenţă - 12 octombrie 1918". Aceasta a amintit de dubla semnificaţie a zilei de 12 octombrie: în această zi, în 1918, a fost semnată în casa lui Aurel Lazăr Declaraţia de Autodeterminare a românilor din Transilvania, echivalând cu o "declaraţie de despărţire a Transilvaniei de Ungaria", iar în 1944, glorioasa Armată Română elibera oraşul Oradea de sub ocupaţia vremelnică fascisto-horthystă, instaurată în urma odiosului Dictat de la Viena.
Înfrăţire cu oraşul Ceyrat
În partea a doua a şedinţei festive, a avut loc semnarea protocolului de înfrăţire dintre Oradea şi Ceyrat, un oraş din Franţa, cu care oraşul nostru este în relaţii de prietenie de 16 ani, prin intermediul Şcolii cu cls. I-VIII nr. 16 din Oradea. La semnarea oficială a fost prezentă şi o delegaţie numeroasă din Franţa, condusă de viceprimarul oraşului Ceyrat, Ginette Bernardini. La finalul evenimentului, conducerea Primăriei Oradea i-a premiat pe cei 47 de olimpici bihoreni, de la Şcoala cu clasele I-VIII "Oltea Doamna", "George Coşbuc", Liceul Teoretic "Emanuil Gojdu", Liceul Teoretic Baptist "Emanuel", Liceul Teoretic "Ady Endre", "Aurel Lazăr", "Mihai Eminescu" şi "Szent Laszlo". Pe lângă diplome, elevii olimpici au primit cărţi, iar în această toamnă, municipalitatea le va sponsoriza şi o excursie la Viena.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.