Încurajarea participării femeilor în societate
Începând cu ianuarie 2008, Slovenia deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. În cadrul programului propus de statul sloven, în perioada 30-31 ianuarie a.c., la Brdo (Slovenia), se va desfăşura Reuniunea Informală a miniştrilor pentru egalitate de şanse intitulată "Participarea şi încurajarea participării femeilor în societate". România va fi reprezentată la acest eveniment de Agenţia Naţională pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi (ANES) participanţi fiind preşedintele Agenţiei, doamna Claudia Sorina Vlaş, doamna Fulvia Dumitreanu, consilier personal, şi doamna Mădălina Cristea - Ioan, consilier în cadrul Direcţiei Programe, Politici şi Strategii. Tema abordată de către delegaţia română în cadrul reuniunii este participarea echilibrată în procesul decizional: întărirea responsabilităţii Uniunii Europene în vederea atingerii propriilor obiective în participarea echilibrată a femeilor şi bărbaţilor în procesul decizional la nivel politic.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.