Visit Oradea a trimis luni, 16 martie, un comunicat de presă, prin care anunță că, dat fiind contextul riscului de răspândire a infecției cu Covid-19, s-a decis anularea ediției 2020 a Târgului de Paști Oradea, care urma să aibă loc în perioada 10-20 aprilie.

„Urmărim și ne aliniem tuturor măsurilor de siguranță anunțate de autorități și, cu toate că, la momentul actual, unele dintre acestea sunt prevăzute doar pentru luna martie, iar Târgul de Paști Oradea era programat pentru luna aprilie, activitățile de pregătire, promovare și producție a evenimentului nu pot fi desfășurate în condiții de siguranță și cu respectarea tuturor prevederilor în vigoare până la data de 31 martie”, transmit reprezentanții Visit Oradea.

„Siguranța populației este prioritatea nr. 1 și, prin urmare, activitatea Visit Oradea se va desfășura în continuare, în conformitate cu deciziile și măsurile prevăzute de autoritățile competente”, se menționează în document.

Anul trecut, evenimentul s-a desfășurat în Cetatea Oradea, care a devenit, astfel, punctul de atracție al Sărbătorilor Pascale orădene, atât prin decorurile colorate, cât și prin multitudinea de activități. Orădenii s-au bucurat, atunci, cu mic, cu mare, de meșteșuguri și tradiții, jocuri și ateliere de creație, o căsuță ZOO, decorațiuni și multe bunătăți.

Târgul de Paști Oradea 2019 a fost organizat de Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea), cu sprijinul Primăriei Oradea și al Muzeului orașului Oradea, în perioada 19-29 aprilie.