Cinci echipaje de pompieri militari au intervenit, vineri seara, pentru stingerea unui incendiu violent care a cuprins două locuințe și risca să se extindă și la casele din vecinătate.

În cursul serii de vineri, în jurul orei 20.45, pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, împreună cu cei de la Garda de Intervenție 1 Mai, au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă, pe strada Miron Pompiliu din localitate. La locul intervenției s-au deplasat cu operativitate  cinci echipaje de pompieri militari, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de lucru la înălțime și o ambulanță de prim-ajutor SMURD. În momentul sosirii   echipajelor de stingere, arderea se manifesta violent la acoperișul a două case, lipite una de cealaltă, existând pericolul extinderii flăcărilor la alte două case din vecinătate. Pompierii militari au reușit să stingă incendiul în aproximativ 50 minute, după care au continuat îndepărtarea efectelor negative ale evenimentului, până în jurul orei 23.00. Ca urmare a producerii incendiului,   la prima locuință, a ars acoperișul cu învelitoare de țiglă pe o suprafață de cca 130 mp, s-a deteriorat tâmplăria PVC și mobilierul din încaperi, iar la cea de-a doua casă, a ars acoperișul cu învelitoare de țiglă pe o suprafață de cca 20 mp. Cercetările efectuate, au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de jarul sau scânteile provenite de la coșul sau burlanul de fum deteriorat. Din fericire, în urma evenimentului nu au existat victime.