Duminică, 7 iulie, în jurul orei 15, pe cerul Beiuşului a apărut un nor gros de fum, ceea ce a alertat întreaga populaţie a oraşului: ardea una dintre puţinele unităţi de producţie care au mai rămas în urbe, şi anume fabrica de ciocolată! Unitatea economică menţionată producea ciocolată pentru export (în Belgia) şi era realizată prin investiţii străine.

Deşi pompierii au intervenit prompt, circa 30 de oameni şi 3 autospeciale de la Beiuş, cu apă şi spumă, luptându-se cu flăcările timp de mai multe ceasuri în şir, la ora redactării acestui material - în jur de 18 - misiunea lor era, încă, în plină desfăşurare, abia atunci aceştia putând intra în ruinele fumegânde pentru a scoate documentele şi calculatoarele care nu au fost mistuite de flăcări.  La faţa locului s-au deplasat şi numeroase echipaje de poliţie, oamenii legii asigurând perimetrul şi fluenţa traficului în zonă, atât de necesară pentru maşinile de intervenţie ale pompierilor şi pentru cele de la SMURD. Din păcate, materialele uşoare din care era construit imobilul şi cele inflamabile din incintă - paleţi de lemn şi de plastic, ambalaje de carton - au favorizat propagarea rapidă a incendiului. În plus, temperatura a fost, duminică, la Beiuş, una ridicată, iar ploaia a ocolit oraşul. Un fapt pozitiv, generat de intervenţia promptă, în forţă şi profesionistă a pompierilor beiuşeni este acela că arhiva şi birourile contabilităţii au putut fi protejate de flăcări, astfel că, după cum arătam, numeroase documente şi unităţi de calcul au fost salvate. Din primele estimări ale pompierilor, au ars aproximativ 1000 de metri pătraţi de acoperiş, resturile acestuia prăbuşindu-se peste încăperile de la etajul clădirii de birouri şi peste liniile tehnologice din halele de producţie. Desigur, cel mai important, în cazul incendiului de la fabrica de ciocolată din Beiuş, este că nu au fost victime omeneşti. Aşa cum este normal, o anchetă a fost deschisă, pentru a fi identificate cauzele incendiului. Cât îi priveşte pe cei afectaţi direct de acest nefericit incident, mai mulţi angajaţi, dintre cei 70 ai fabricii, au asistat neputincioşi la distrugerea locului lor de muncă, iar patroana firmei a refuzat orice interviu, fiind în stare de şoc. Din păcate, ieşirea din circuitul productiv a fabricii de ciocolată îngroaşă numărul şi aşa mare al şomerilor din Beiuş şi zonă, urbea cu pretenţii de municipiu pierzând, în ultimii ani, rând pe rând, mai multe capacităţi de producţie, rolul şi impactul acestora în peisajul economic beiuşean neputând fi preluat, nici măcar în mică măsură, de cele vreo două-trei market-uri deschise aici, dintre care, însă, niciunul nu este o investiţie locală. În concluzie, incendiul de la Fabrica de ciocolată pune mai adânc degetul pe rana cea mai gravă a Beiuşului - logic, acuta lipsă a locurilor de muncă, principalul motiv al masivei emigraţii, mai ales în rândul tineretului, al populaţiei active, problemă tratată cu importanţa cuvenită numai în timpul campaniilor electorale şi „uitată" apoi în favoarea a tot felul de proiecte care se fac, în totalitate sau parţial, pe banii beiuşenilor, dar fără a crea un număr semnificativ de locuri de muncă. Cu siguranţă că atragerea unor investitori şi crearea unui veritabil parc industrial - cu utilităţi, inclusiv, iată, hidranţi, cu parcări şi cu facilitaţi de ordin financiar - ar aduce, la buget, banii necesari şi altor proiecte. Cam aceasta este, peste tot în lumea civilizată, şi Oradea este un bun exemplu, ordinea lucrurilor!