Reziduurile de antibiotic din carne pot selecta bacterii rezistente la respectivul produs sau pot da reacţii alergice, dar pentru a evita astfel de situaţii trebuie fiară carnea, apoi aruncat lichidul şi continuată prepararea termică, a declarat medicul Georgeta Văcaru.

"În general, în ferme, toate furajele sunt tratate cu antibiotic şi hormoni. Doza de antibiotic sau de hormoni, cât şi produsul selectat trebuie să fie autorizate de către autorităţile competente. În general, cam toată carnea, poate cu excepţia celei bio, are reziduuri de antibiotic sau de hormoni", a spus medicul primar Georgeta Văcaru, specialist în boli metabolice şi de nutriţie. Precizările au fost făcute după ce autorităţile germane ar fi găsit carne de curcan cu reziduuri de antibiotic într-un lot care ar proveni de la o fermă din România. Medicul Georgeta Văcaru a subliniat că este foarte important ca prepararea cărnii să fie făcută termic, adică aceasta să fie fiartă. Potrivit acesteia, carnea preparată la grătar sau sub formă de şniţel va păstra nutrienţii, adică toxinele, aminoacizii, reziduurile de antibiotic, de aceea ar trebui să fie evitat acest sistem de pregătire a hranei. "Carnea coaptă sau prăjită formează o peliculă în care se păstrează majoritatea nutrienţilor. Cel mai bine este să fierbem carnea, dar respectând ritualul aruncării primei ape", a mai spus medicul. Carne de curcan cu reziduuri de antibiotic ar fi ajuns în Germania de la o fermă din România, fiind trimisă o notificare în acest sens prin Sistemul Rapid de Alertă, a declarat vicepreşedintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu. Potrivit acestuia este vorba despre o fermă din România care ar fi trimis piept de curcan cu reziduuri de antibiotic. El a precizat că în momentul în care suspiciunea este transmisă prin Sistemul Rapid de Alertă, întreaga cantitate de carne suspectată este retrasă de la vânzare.