În zona Aleşdului, fâneţele sunt în pericol
Legea lui Murphy spune că dacă ceva trebuie să meargă pe dos, aşa va merge. De ce trebuie să meargă prost tocmai domeniul valorificării laptelui pe care zi de zi "joienele" noastre ni-l dau cu generozitate? Iată, de exemplu, în zona Aleşdului, nu sunt, se pare, consumatori. De ce? Pentru că, din motive necunoscute, centrele de colectare a laptelui din Oradea şi satul Cacuciu Nou, comuna Măgeşti, au dispărut. Iar pentru ca producătorul să-l poată valorifica ar trebui să facă un drum foarte costisitor de la Măgeşti la Aleşd sau Oradea. Costul unei călătorii pe ruta Măgeşti - Aleşd este 10 RON, preţul a 10 litri de lapte şi nici nu-i sigur că-l poate vinde. Noi, cei din zona Aleşdului, ne întrebăm ce va mai fi cu vacile şi aşa tot mai puţine, dacă nu se vor găsi soluţii pentru ca laptele să devină un produs rentabil. Ne mai întrebăm ce vom face cu fânul, care, totuşi, se mai coseşte pe ici, pe colo! Cine îşi va permite să plătească milioane de lei pentru cosit, dacă grajdurile vor fi goale? Să nu ne mirăm că proprietarii de fâneţe oferă în mod gratuit suprafeţe de trifoi şi fâneţe şi n-au cui să le dea. Dar, negăsindu-se clienţi, circa 40% din fâneţe rămân necosite!
Sătenii din zona Aleşdului se gândesc cu groază la urmările acestei catastrofe care poate duce la golirea grajdurilor de vite, şi aşa puţine, la care ţin ca la lumina ochilor. Ce mai e de făcut? Credem că sunt destui oameni de afaceri care caută să investească cât mai profitabil banii. Îi aşteptăm şi în zona noastră până nu e prea târziu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.