În zilele caniculare, cişmelele au căutare
Căldură mare, moncher!
În zilele toride de vară, când mercurul termometrelor înregistrează valori mult crescute, asigurarea locurilor celor mai circulate din oraş cu cişmele şi fântâni arteziene funcţionale reprezintă una dintre obligaţiile edililor. Dacă cele 39 de cişmele (dintre care nouă reabilitate anul trecut) sunt amplasate în locuri publice circulate, pieţe, parcuri, stadioane, gară, autogară etc, în schimb, fântânile arteziene funcţionale sunt doar trei la număr, amplasate în Piaţa Ferdinand, Piaţa Magnoliei şi Parcul 1 Decembrie.
Vara nu înseamnă doar plajă, lumină şi vreme bună, ci şi caniculă şi, implicit, stare de rău. A te expune pentru o perioadă îndelungată la razele soarelui, puternice, în această perioadă, poate constitui o agresiune faţă de propriul organism, nu numai pentru persoanele în vârstă sau cu probleme cardiace, dar chiar şi pentru un om sănătos. Sunt astfel indicate precauţia şi folosirea unor mijloace de protecţie care ne sunt tuturor la îndemână.
39 de cişmele şi trei arteziene
În zilele toride de vară, când mercurul termometrelor înregistrează valori mult crescute, asigurarea locurilor celor mai circulate din oraş cu cişmele şi fântâni arteziene funcţionale reprezintă una dintre obligaţiile edililor. Dacă finanţărea renovării acestora revine Primăriei Oradea, efectuarea reparaţiilor şi monitorizarea intră în sarcina Companiei de Apă. Municipiul este dotat, în prezent, cu 39 de cişmele şi trei fântâni arteziene, unde, atât cei sănătoşi, dar şi cei suprinşi de o stare de rău în oraş, se pot răcori, evitând complicaţia generate de expunerea la razele puternice ale soarelui. Dacă cele 39 de cişmele (dintre care nouă reabilitate anul trecut) sunt amplasate în locuri publice circulate, pieţe, parcuri, stadioane, gară, autogară etc, în schimb, fântânile arteziene funcţionale sunt doar trei la număr, amplasate în Piaţa Ferdinand, Piaţa Magnoliei şi Parcul 1 Decembrie. Altele două sunt defecte de mulţi ani şi vor fi date în folosinţă, una în Parcul Petofi, peste aproximativ două săptămâni, iar alta, în Parcul Libertăţii până la sfârşitul lunii august. Pentru acest proiect, conducerea Primăriei Oradea a investit aproape un miliard de lei vechi. Potrivit reprezentantului Serviciului Comunicare, Imagine, Mass-Media, din cadrul Primăriei Oradea, Andrei Caşotă, proiectul renovării altor două fântâni, situate în Parcul Bălcescu şi în imediata vecinătate a Agenţiei Tarom, va fi supus în cursul săptămânii viitoare analizei de către Municipalitate, care va decide dacă va aloca fonduri în acest an sau în 2007, pentru concretizarea acestui proiect.
Deocamdată linişte la cardiologie
Creşterea temperaturii este răspunzătoare de înmulţirea problemelor medicale legate de caniculă. Potrivit reprezentanţilor Biroului de Promovare a Sănătăţii, din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică Bihor, în perioada de caniculă există riscul unei deshidratări severe, al agravării unei boli cronice sau al unui atac de căldură, care pot crea neplăceri persoanelor mai vulnerabile, copiilor, vârstnicilor şi bolnavilor cronici. Ultimele două zile de căldură toridă în Oradea nu a creat mari probleme în acest sens. Aşa cum ne-a precizat dr. Hadrian Borcea, medic şef al Unităţii Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Oradea, în ciuda temperaturilor crescute înregistrate în Oradea, nu a fost semnalată o creştere semnificativă a numărului de cazuri generate de caniculă. În această lună s-au înregistrat 3167 de cazuri de urgenţe, dintre care cele cardiologice, 311, iar în cursul acestei săptămâni, 962 de cazuri. Nici numărul de solicitări ale Ambulanţei nu a depăşit media zilnică, în ceea ce priveşte cazurile de leşinuri sau probleme cardiace, generate de căldura puternică înregistrată în ultimele două zile în Oradea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.