În weekend se deschide sezonul motociclistic - Paradă pe străzile Oradiei
În acest sfârşit de săptămână, va avea loc deschiderea oficială a sezonului motociclistic în judeţul Bihor. Evenimentul va fi marcat sâmbătă, 25 aprilie, printr-o paradă pe străzile Oradiei, care va porni la ora 15.30, din parcarea Lotus Center.
White Wolves MC România organizează sâmbătă, 25 aprilie, în colaborare cu Lotus Center, Grup West Premium şi cu sprijinul IPJ Bihor, al Primăriei Oradea, Primăriei Sînmartin, deschiderea sezonului motociclistic bihorean, sub egida "Respectă viaţa, împarte drumul". Acest eveniment face parte dintr-o campanie de prevenire a evenimentelor rutiere. „Vom încerca să conştientizăm şoferii că există şi copii şi oameni care circulă pe două roţi şi că nu doar cei pe patru roţi au prioritate. Vrem să conştientizăm populaţia că respectul în trafic este cel mai important, fără să ne luăm la întrecere", a declarat Dan Peter, unul dintre membrii clubului White Wolves din Oradea. În ceea ce priveşte numărul de membri, Ionuţ Suciu a precizat: "Veniți în parcarea de la Lotus ca să vedeți câți suntem", adăugând că "suntem unul dintre cele mai mari cluburi din ţară, cel mai mare din Vestul ţării". Acesta este al patrulea an consecutiv în care clubul orădean organizează deschiderea oficială a sezonului motociclistic.
La fel ca în anii precedenţi, la eveniment şi-au anunţat participarea motociclişti din ţară şi din străinătate. Ei se vor aduna în parcarea Lotus Center în jurul orei 14.00, urmând ca, la ora 15.30, să pornească în alai pe traseul: Lotus - str. Cantemir - Centrul Civic - Magazinul Crișul - str. Republicii - str. Ștefan cel Mare - Bdul Dacia - Bdul Decebal - Grădina Zoologică - str. Sucevei - str. Cantemir - str. Nufărului - Băile Felix - Lotus Center. Organizatorii au menţionat că traseul nu este bătut în cuie, acesta putând suferi modificări în funcţie de lucrările care se desfăşoară în Oradea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.