In vizorul OJPC Bihor: Contractele de credit pentru consum destinate persoanelor fizice
Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Bihor au desfăşurat o acţiune de control privind respectarea prevederilor Legii nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice.
Punctual, controlul avizat, ca aspecte principale: legalitatea funcţionării operatorului economic (autorizarea făcută conform codului CAEN, la Registrul Comerţului, în temeiul Legii nr. 31/90 privind societăţile comerciale, cu modificările şi completările ulterioare); modul de calcul al dobânzii efective; respectarea prevederilor privind publicitatea; modul corect şi exact de informare a consumatorilor, înainte de încheierea contractelor de credit; informarea, în scris, legată de orice modificare survenită pe durata contractului de credit asupra dobânzii anuale sau a costurilor şi dobânzilor intervenite ulterior datei semnării contractului de credit; respectarea legii privind conţinutul contractului, inclusiv clauzele minimale; modul de reducere echitabilă a costului creditului în cazul achitării anticipate a obligaţiilor contractuale; existenţa reclamaţiilor consumatorilor.
În timpul acţiunii tematice de control, inspectorii OJPC Bihor au verificat 4 agenţi economici, fiind încheiate 4 procese verbale de constatare a contravenţiei, aplicându-se 4 amenzi contravenţionale în valoare totală de 40.000 RON.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.