În vest, astăzi şi mâine - Ploi torenţiale, vijelii şi grindină
Meteorologii au avertizat că, începând din această dimineaţă până miercuri seara, în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, precum şi în zona montană vor fi ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi, posibil, grindină.
Potrivit informării transmise, ieri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), de astăzi, ora 10.00, până mâine, ora 21.00, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, precum şi în zona montană. "În aceste regiuni se vor semnala intensificări ale vântului, care trecător vor lua aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice şi, posibil, grindină. Vor fi şi averse, izolat torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20...30 l/mp", se arată în informarea ANM. Pe arii restrânse în sudul ţării, astăzi după-amiază, se vor mai înregistra temperaturi de 35 de grade, iar indicele de confort termic temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.