Administraţia Domeniului Public Oradea a prezentat, ieri, investiţiile făcute la Adăpostul Grivei în cele şase luni de când a preluat adăpostul. Potrivit şefului ADP Oradea, Liviu Andrica, lucrările au fost efectuate în regie proprie, valoarea materialelor folosite ridicându-se la 60.000 lei.

Astfel, în cele şase luni de administrare a Adăpostului Grivei, au fost amenajate ţarcurile de câini cu pietriş, iar gardurile împrejmuitoare au fost înălţate cu 80 cm. De asemenea, au fost realizate 16 boxe metalice pentru preluarea câinilor fără stăpân şi introducerea lor în adăpost şi a fost amenajată o parcare în faţa adăpostului, pe o suprafaţă de 550 mp. "Am reuşit să amenajăm un parc pe o suprafaţă de 1.800 mp, destinat vizitatorilor care vor să petreacă orele de vizită cu câinii adoptaţi. În perimetrul adăpostului au fost plantaţi 69 de arbori şi am instalat bănci în parc", a menţionat Liviu Andrica. Potrivit acestuia, angajaţii ADP au refăcut instalaţiile electrice şi sanitare, precum şi reţeaua de apă, au refăcut pardoselile din boxele amenajate, şi au reparat cuştile din ţarcuri şi umbrarele. Au fost înlocuite vasele sparte de apă pentru câini cu altele noi, au fost realizate boxe în izolator pentru căţelele cu pui, iar cabinetul operator cu ustensile performante şi o masă de operaţii. "Am renovat modulele în care îşi desfăşoară activitatea angajaţii adăpostului. De asemenea, am semnat contracte cu marile magazine alimentare pentru furnizarea gratuită a hranei pentru câini", a afirmat directorul ADP Oradea, care a menţionat că cheltuielile lunare ale Adăpostului Grivei sunt de 45-50.000 lei, costul unui câine fiind de 60 lei/lună. "Ţinta noastră este să reducem la jumătate cheltuielile cu hrana câţeilor, acest lucru fiind realizabil în urma contractelor semnate cu marile magazine", a declarat Liviu Andrica. În ceea ce priveşte relaţia cu iubitorii de câini din Oradea, care nu de puţine ori au protestat faţă de modul în care sunt tratate animalele în adăpost, Andrica susţine că aceasta s-a îmbunătăţit. "Domnul Smith (finanţatorul SOS Dogs - n.r.) a fost în vizită aici săptămâna trecută şi a zis că este cel mai dotat adăpost", a afirmat şeful ADP Oradea. Acesta a mai ţinut să precizeze că, în ultimele 6 luni, ADP a încurajat adopţia câinilor la domiciliul solicitanţilor, oferind transport gratuit celor care adoptă minimum doi câini. De la începutul anului 2013 şi până acum, au fost adoptaţi 78 de câini, în Adăpostul Grivei mai rămânând aproximativ 240 de câini, adulţi şi pui.