În timp ce primarul din Oşorhei ignoră sentinţe, Disperarea locuitorilor din Fughiu a luat forma protestului
Alarmaţi că li se prăbuşesc casele peste ei, în timp ce autorităţile locale dau din umeri, iar firmele de construcţii se îmbogăţesc cu fiecare zi ce trece, locuitorii comunei Fughiu au blocat, ieri, timp de mai multe ore, accesul camioanelor care transportă balastru din albia Crişului Repede. În condiţiile în care există sentinţe ale Curţii de Apel Oradea şi dispoziţii ale Prefecturii Bihor care consfinţesc faptul că "circulaţia prin satul Fughiu a basculelor de orice fel este interzisă", primarul comunie Oşorhei, Ioan Codău, împreună cu consilierii locali au decis să ignore şi să permită în continuare camioanelor de mare tonaj să traverseze satul.
Zeci de săteni, nemulţumiţi că cei pe care i-au ales să le reprezinte interesele au decis mai degrabă să apere drepturile celor cinci firme care utilizează balastiera din Fughiu, au hotărât să blocheze zilnic drumul comunal 44, până când primarul şi consilierii locali vor reveni asupra deciziei de a interzice camioanelor de mare tonaj să le mai traverseze satul. Peste 70 de familii care locuiesc la strada Principală se plâng de mai mulţi ani că din cauza zecilor de maşini pline cu balastru care trec zilnic prin faţa casei pereţii acestora crapă, iar la fiecare trecere întregul imobil trepidează. Localnicii speriaţi de ideea că pereţii caselor s-ar putea prăbuşi peste ei, sunt nevoiţi ca în fiecare an să facă reparaţii costisitoare, pe care nu şi le permit din bugetul lor de pensionari sărmani.
Primarul, cu spatele la cetăţeni?
Sătenii se plâng că primarul comunei Oşorhei, Ioan Codău, nu face decât să protejeze interesele celor cinci firme care se aprovizionează de la balastieră şi nu este deloc interesat să apere drepturile cerăţenilor care l-au votat. Mai mult, acesta ignoră şi dispoziţiile emise de prefectul de Bihor, care, printr-o adresă din iunie 2005, în urma constatării că "degradarea locuinţelor este cauzată de traficul greu şi a stării necorespunzătoare a DC 44", a dispus punerea în aplicare a HCL 20/2004, prin care se interzice circulaţia prin satul Fughiu a basculelor de orice fel". Însă, la nici cinci luni, consilierii locali din Oşorhei suspendă HCL 20/2004, astfel circulaţia camioanelor cu tonaj greu este din nou reluată. În plus, aceiaşi consilieri locali decid să suspende şi taxa de 100.000 de lei/ transport, pe motiv că oricum nu o plăteau. De asemenea, consilierii se dovedesc cel puţin ignoranţi şi în ceea ce priveşte concluzia Curţii de Apel Oradea, care constată că "se protejează dreptul de proprietate al cetăţenilor din Fughiu, prin interzicerea circulaţiei ce afectează integritatea clădirilor, fapt ce nu aduce nici un prejudiciu firmelor de construcţii".
Un pod pe cale să se prăbuşească
Aceiaşi hotărâre are dispoziţii benefice şi pentru podul din localitate, care, la rândul lui, este pe cale să se prăbuşească. Însă primarul şi consilierii sunt cei care fac legea pe domeniul lor, riscând sănătatea şi integritatea proprietăţii propriilor cetăţeni. Soluţia propusă de localnici de a se folosi un drum lateral este inacceptabilă pentru primarul Codău, care se cramponează de decizia consilierilor locali care i-au "luat banii de drumuri pentru a face căminul cultural".
La presiunea oamenilor să convoace o şedinţă extraordinară de consiliu local care să pună în aplicare HCL 20/2004, Ioan Codău invocă dispoziţiile legii, care nu ar permite organizarea în orice moment a unei astfel de şedinţe. Revoltaţi că primarul şi acum preferă să amâne la nesfârşit o problemă atât de stringentă pentru cetăţeni, aceştia au decis să continue protestele până ce pretenţiile lor vor fi soluţionate.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.