În sistemul public nu se mai angajează după ureche ci numai pe sprânceană
În timp ce unele instituţii publice au fost "somate" public să renunţe la personalul în exces, altele, ale căror organigrame sunt sub normativul aprobat de Guvern, au mână liberă pentru a face "achiziţii" de angajaţi.
Un act normativ adoptat anul trecut (OUG 34/2009), menit să aducă unele modificări la legea salarizării, printre care se numără şi îngheţarea angajărilor la stat în acest an, permite câteva excepţii: în cazul în care 7% din numărul total de angajaţi ai instituţiei se pensionează s-ar putea angaja o persoană sau dacă instituţia solicită ministerului de care aparţine, "cu justificări temeinice", ocuparea unui procent de 15% din posturile care se vacantează. În lumina acestor măsuri, în cursul acestui an, Administraţia Bazinală de Ape Crişuri Oradea a angajat patru persoane, dintre care o persoană a fost numită de Administraţia Naţională Apele Romane în funcţia de conducător al unităţii, iar restul angajărilor au primit aprobare de la Bucureşti. Asta după ce anul trecut ABA Crişuri a mai încheiat contracte individuale de muncă pentru alte 21 de persoane. Şi la Consiliul Judeţean Bihor se fac angajări, cu toate că peste 300 de persoane trebuie să plece din sistem. Pentru începutul lunii august este programat un concurs pentru ocuparea postului de şef serviciu juridic-contencios. Postul a rămas vacant după ce Carmen Soltănel, care ocupa această funcţie, a fost numită secretar al CJ Bihor. La nivelul Primăriei Oradea, din cele 947 de posturi ce revin municipalităţii, conform normativului de personal, sunt ocupate 652. În aceste condiţii, administraţia orădeană îşi permite să organizeze la finele lunii august un concurs pentru ocuparea postului de consilier grad profesional superior în cadrul Biroului Control Amenajare Drumuri şi Siguranţa Circulaţiei.
Şi Primăria Vaşcău a scos la concurs un post de consilier cu studii economice. "Avem mai multe posturi vacante, în aceste condiţii legea ne permite să facem angajări", a adăugat primarul oraşului Vaşcău, Florin Porge.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.