Săptămâna trecută preşedintele ţării, Traian Băsescu, anunţa că în perioada următoare fondul de salarii pentru bugetari vor fi reduse cu 25%, în timp ce pensiile vor înregistra o scădere de 15%.

Criza economică cu care se confruntă ţara noastră pare să nu se mai sfârşească. După ce la finele anului trecut guvernul a luat măsura de a trimite mai multe zile în concediu fără plată angajaţii din sistemul bugetar, săptămâna trecută preşedintele ţării anunţa că următoarea măsură va fi aceea de reducere a fondului de salarii bugetare cu 25 la sută şi a pensiilor cu 15%. Potrivit declaraţiilor consilierului personal al premierului, Andreea Vass, reducerea salariilor cu 25% nu se va aplica şi companiilor de stat care sunt autonome din punct de vedere financiar, autofinanţându-se şi având bugete proprii. În această situaţie se afla Loteria Română, Hidroelectrica, CFR, Romsilva, TAROM, Compania de Autostrăzi, Romgaz, Transgaz, Transelectrica, Eximbank, CEC Bank, Fondul Proprietatea, Regiile judeţene de transport, Apă-canal sau de drumuri şi alte câteva zeci de societăţi comerciale la care capitalul public este majoritar sau integral şi care nu vor fi afectate de măsurile negociate de Guvern cu FMI, deşi fac şi ele parte din sistemul public. După întâlnirea de ieri cu grupurile parlamentare care susţin Guvernul, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat că se va lua în calcul ca angajaţii din companiile la care statul esta majoritar să plătească o taxă de solidaritate. Această taxă îi va viza pe toţi cei care au salarii peste un anumit nivel, care urmează să fie stabilit.

Peste 20% dintre bihorenii activi sunt bugetari
Potrivit informaţiilor furnizate de către Direcţia de Statistică Bihor, din cei 600.000 de locuitori câţi numără Bihorul, 25,46%, adică 152.787 sunt activi, fiind încadraţi în câmpul muncii. Cât priveşte sectorul bugetar, puţin peste 33.000 de bihoreni, ceea ce reprezintă 21,59% din populaţia activă, sunt angajaţi la stat. Angajatorul public cu cel mai mare număr de salariaţi, 2.000, este Universitatea Oradea, fiind urmată de Spitalul Clinic Judeţean, cu 1.500 de angajaţi, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor - 1.450 de angajaţi, Administraţia Socială Comunitară Oradea - 1.400, în timp ce Inspectoratul de Poliţie Bihor are în subordine 1.300 de salariaţi. Cele mai multe posturi ocupate în sistemul bugetar provin din sistemul de învăţământ, unde sunt încadrate 12.600 de persoane, urmat de sistemul sanitar, cu 6.200 de angajaţi.
La finele lunii aprilie, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor avea înregistraţi în evidenţe 18.275 de şomeri, astfel încât rata şomajului se situa la pragul de 6,4%. Dintre aceştia doar 500 proveneau din sistemul bugetar, iar în urma unui calcul simplu, ne putem da seama că abia 2,73% dintre şomeri provin din sistemul bugetar.

Sindicaliştii încă speră
Potrivit ministrului Adriean Videan, salariile vor fi reduse doar angajaţilor plătiţi din bani publici, prin care se înţelege exclusiv bani de la buget. Sindicaliştii nu ştiu cum să reacţioneze în această situaţie. "Aşteptăm să vedem ce se va decide în şedinţa de guvern de mâine (n.r. - azi), iar în funcţie de aceasta vom decide asupra măsurilor pe care le vom lua în perioada următoare. De un singur lucru suntem siguri, toţi colegii sunt nemulţumiţi de propunerile făcute, dar încă nu avem ce face. Sperăm ca răspunsurile ce urmează să le primim să fie favorabile", ne-a declarat Ioan Giurgiu, liderul sindicatului Sanitas Bihor.