În semn de protest, minerii de la Băiţa au renunţat şi la medicamente
Angajaţii de la exploatarea de molibden de la Băiţa au rămas peste noapte în curtea firmei şi spun că vor continua greva foamei până când investitorul suedez le va plăti salariile şi bonurile valorice. Un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanţă Ştei se află pe poziţii pentru a acorda, în caz de necesitate, ajutor medical, mai ales că o parte dintre minerii au renunţat şi la tratamentul medicamentos.
"Am 11 copii acasă, o familie de întreţinut şi nu mai am bani cu ce să îi hrănesc. Un alt coleg de-al meu are o soţie operată şi datorii la bănci", a mărturisit Doru Filip, unul dintre ortacii intraţi în greva foamei la începutul acestei săptămâni. Celor 23 de mineri, care au început să protesteze luni la suprafaţa minei, li s-au alăturat, ieri, alţi angajaţi ai investitorului suedez, Per Goran Carlsson, care deţine firma Mineral Mining. Aceştia au intrat în greva foamei, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile din februarie şi spun că vor continua protestul până când investitorul suedez le va da banii. Ca urmare a acestor acţiuni de protest, Dorel Jude, directorul minei, a declarat ieri că în Suedia a fost convocată de urgenţă o şedinţă cu toţi acţionarii şi abia azi se va şti cu exactitate răspunsul patronilor. Până în prezent niciunul dintre protestatari nu a avut probleme grave de sănătate din cauza grevei şi sunt sunaţi din două în două ore de medicii de la Serviciul de Ambulanţă Ştei, care monitorizează situaţia.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.