În primele şapte luni ale anului, 52,79 milioane lei la bugetul local
Directorul executiv al Direcţiei Economice din Primăria Oradea, Eduard Florea, a anunţat că, în primele şapte luni ale acestui an, totalul veniturilor fiscale, provenite din impozite şi taxe locale, se ridică la 52,79 milioane lei. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, suma este mai mare cu 1,53%, însemnând 0,8 milioane de lei.
Potrivit lui Eduard Florea, încasările din taxe şi impozite locale realizate până în data de 31 iulie reprezintă 63% din veniturile planificate pentru acest an, astfel că există premisele pentru atingerea obiectivului până la sfârşitul lui 2012. Directorul Direcţiei Economice a menţionat că angajaţii din subordine acţionează în special pe două componente: executare silită şi inspecţie fiscală. Astfel, în ceea ce priveşte activitatea de executare silită, au fost realizate peste 300 de sechestre, majoritatea sechestre asiguratorii, atât în cazul persoanelor fizice, cât şi a persoanelor juridice. "Au fost şi cazuri de deposedare de bunuri, de valorificare a acestora. Suntem una dintre puţinele primării din ţară care utilizează această procedură. În acest an, avem cinci proceduri de valorificare, în timp ce anul trecut am avut doar două. Scopul nu este vânzarea, ci convingerea contribuabililor să-şi plătească datoriile la bugetul local", a declarat Eduard Florea. În ceea ce priveşte activitatea de inspecţie fiscală, directorul Direcţiei Economice a menţionat că au avut loc verificări ale declaraţiilor persoanelor fizice privind clădirile fără instalaţii, s-au verificate cazurile de subevaluare a clădirilor de către agenţii economici şi au fost efectuate verificări ale declarării afişajelor de reclamă şi publicitate. "După termenul celei de-a doua scadenţe de plată a anului 2012, respectiv data de 30 septembrie, Primăria Oradea va emite somaţii de plată şi titluri executorii pentru toţi contribuabilii persoane fizice şi juridice care înregistrează restanţe la plata impozitelor şi taxelor locale", a afirmat Eduard Florea. În ceea ce priveşte cotele defalcate din impozitul pe venit, până la 31 iulie 2012 acestea se ridicau la 63,66 milioane lei, mai mare cu 0,46% decât suma totală înregistrată anul trecut în aceeaşi perioadă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.