În prezenţa ministrului Ioan Rus, Claudiu Pop - Instalat prefect de Bihor
La eveniment au luat parte şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, primarul municipiului Oradea Ilie Bolojan, şeful PNL Bihor, senatorul Cornel Popa, subprefectul Cristian Bitea şi preşedintele PSD Bihor, senatorul Ioan Mang. Fostul prefect Gavrilă Ghilea a deschis ceremonia de instalare a lui Claudiu Pop, mulţumindu-i acestuia pentru colaborarea avută în trecut. „Vreau să îl felicit pe domnul Claudiu Pop pentru numirea sa în această funcţie. Îi doresc mult succes pe mai departe. Eu am început munca în Instituţia Prefectului alături de dânsul ca subprefect. Pot să spun că am avut o colaborare foarte bună", a spus Gavrilă Ghilea. După ce s-a citit ordinul primului ministru de numire a lui Claudiu Pop în funcţia de prefect acesta a depus în faţa auditoriului jurământul. „Sunt onorat de cinstea care mi-a fost acordată de a reprezenta interesele Guvernului României în judeţul Bihor. Vă asigur că pe perioada mandatului meu, Instituţia Prefectului va fi un partener de dialog cu administraţiile locale, cu instituţiile deconcentrate şi cu toţi locuitorii judeţului. Vreau să fiu un real partener a tuturor iniţiativelor judeţului în faţa Guvernului României, a tot ceea ce înseamnă contribuţia spre mediul de afaceri şi dezvoltarea şi crearea locurilor de muncă", a spus Claudiu Pop imediat după depunerea jurământului. În final a vorbit şi ministrul de interne, Ioan Rus, care a pus accent pe necesitatea unei bune organizări a alegerilor din acest an. El a mai spus că a venit timpul ca partidele ajunse la putere să aibă în vedere, în primul rând, interesele celor care i-au ales şi nu alte interese de grup. Ioan Rus a ţinut să îi asigure pe şefii deconcentratelor că cei care au dat dovadă de profesionalism vor rămâne pe loc. „Nu vrem să repetăm greşelile fostului guvern. Oamenii capabili şi cei care dau dovadă de profesionalism vor rămâne pe funcţii. În acestă perioadă avem nevoie de oameni capabili ca parteneri. Spor la treabă!", a precizat Ioan Rus.
Claudiu Pop s-a născut la data de 22 octombrie 1974 în Oradea. Este căsătorit şi are o fetiţă. Între anii 1993 - 1997 a făcut cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din Oradea, specializarea "Relaţii economice naţionale", între 2001 - 2003 a abolvit masterat pe studii euroregionale. Claudiu Pop a fost deputat PSD de Bihor între anii 2004-2008, iar în perioada martie 2009 - februarie 2010 a ocupat funcţia de suprefect al judeţului. Din iunie 2010, este preşedintele organizaţiei municipale Oradea a PSD. Ultima funcţie ocupată este cea de director comercial al Companiei de Apă. Pop a mai fost inspector de credite la West Bank şi director comercial la Peco Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.