Organizată în Pădurea Craiului, tabăra Junior Ranger a fost un bun prilej pentru elevii din comunitățile din zonă să învețe mai multe despre floră și faună, sistemul de arii protejate, protecția naturii și turismul responsabil.

Tabăra Junior Ranger s-a desfășurat în intervalul 20-26 iulie, având anul acesta o nouă locație, și anume refugiul Turistic Zece Hotare din destinația de ecoturism Pădurea Craiului și situl Natura 2000 ROSCI0062 Defileul Crișului Repede-Pădurea Craiului.

„Am avut plăcerea să petrecem o săptămână alături de peste 20 de tineri inteligenți, curioși și foarte energici, proveniți din comunitățile locale din Munții Pădurea Craiului și din Ungaria”, anunță reprezentanții Centrului pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor. Participanții au avut ocazia de a se implica în diverse activități care i-au ajutat să își dezvolte cunoștințele despre faună, floră, comportamentul adecvat în natură, precum și despre conservarea biodiversității, protecția naturii și sistemul de arii protejate, turism responsabil și ecoturism. De asemenea, participanții au luat parte la diverse probe și activități menite să le stimuleze creativitatea, munca în echipă și gândirea critică. Excursiile tematice, observarea naturii, focul de tabără și cântecele de munte au completat această experiență.

„Deși mi-a fost greu să mă integrez la începutul taberei, am reușit să particip la toate activitățile, am învățat o mulțime de lucruri interesante despre natură și cum o putem proteja, și mi-am făcut noi prieteni. Abia aștept să mă implic mai mult pe viitor în astfel de activități” a declarat unul dintre micii rangeri, participant la tabără.

Câștigătorul taberei a fost Luca Lazău, care merită felicitări pentru munca depusă.

Tabăra a fost organizată în cadrul proiectului „Nature preservation, protection and promotion on both sides of the Romanian-Hungarian border”, cod proiect ROHU-126, proiect finanțat în cadrul Programului Interreg V-a România - Ungaria.