Un incendiu a izbucnit joi dimineață la un autobuz aparținând OTL, care circula pe șoseaua Borșului din Oradea, în mijlocul de transport în comun aflându-se în momentul respectiv, șoferul și 10 pasageri.

Apelul prin care s-a semnalat producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, în jurul orei 06.25, la fața locului fiind mobilizate imediat două echipaje din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și ambulanța SMURD a subunității.

În momentul sesizării incendiului, șoferul a oprit autobuzul, toate cele 11 persoane autoevacuându-se la timp din autovehicul.

Ajunși la locul intervenției, pompierii militari au localizat și lichidat rapid incendiul, reușind să împiedice propagarea acestuia la întregul autobuz.

În urma producerii evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o un conductor electric defect, au ars materiale combustibile din compartimentul motor și stopul din stânga spate. Din fericire, nu au existat persoane rănite.