Revelionul Național TV a fost al şaselea cel mai urmărit program al nopții dintre ani, înregistrând, pentru fiecare minut, o medie de 385 de mii de telespectatori, în creștere cu 54 de mii faţă de anul 2017, potrivit datelor prezentate în prima zi a noului an de către institutul american de măsurare a audienţelor de televiziune Kantar Media. Institutul american Kantar Media a monitorizat 62 de posturi tv care emit în ţara noastră.

 

Maratonul de muzică şi divertisment, difuzat între orele 20.00 şi 3.00, avându-i ca prezentatori pe Corina Chiriac şi Aurel Tămaş, s-a aflat, în topul audienţelor, peste postul public de televiziune, TVR 1, devansând, între altele, şi programele oferite de către staţii importante precum Antena Stars, Antena 3, TVR 2, Prima TV, B1 TV, Digi 24 sau Realitatea TV.

În programul de Revelion difuzat de Naţional TV s-au regăsit nume mari ale muzicii uşoare şi populare româneşti, precum Elena Gheorghe, Marcel Pavel, Aurelian Temişan, Anna Lesko, Mirabela Dauer, Cornel Borza, Benone Sinulescu, Cornelia şi Lupu Rednic, Daniela Condurache, Niculina Stoican, Constantin Enceanu, Petrică Mâţu Stoian, Steliana Sima, Mariana Ionescu Căpitănescu, Viorica Flintaşu sau Matilda Pascal Cojocăriţa. N-au lipsit muzica de petrecere, adusă în scenă de formaţiile Azur, Generic, interpreţii Maria Buza şi Nicu Paleru, respectiv momentele de umor în care a excelat artista Jeni Nicolau. De altfel, alături de aceasta din urmă, a fost atins minutul de aur al programului, înregistrat la ora 00.45, când nu mai puţin de 957 de mii de români urmăreau Revelionul Naţional TV.

Timp de aproape patru ore, în intervalul orar 22.15 şi 2.00, Naţional TV s-a aflat pe locul patru în privinţa numărului de telespectatori din mediul urban, amănunt evidenţiat de către Paginademedia.ro.

Primele cinci poziţii în topul audienţelor tv în noaptea de Anul Nou au fost ocupate, în ordine, de Antena 1, România TV, Kanal D, PRO TV şi Etno TV. Măsurătorile institutului Kantar Media au vizat un număr de 62 de posturi de televiziune, româneşti şi străine, care emit pe teritoriul ţării noastre.

Cu atât mai mare a fost surpriza venită din partea Favorit TV, a opta cea mai urmărită televiziune din România în noaptea de Revelion, în urcare patru locuri faţă de 2017, cu o creștere aproape ieşită din comun pentru un post de nişă, de 101 mii telespectatori pentru fiecare minut difuzat, timp de şase ore, între 20.00 şi 2.00.

Televiziunea Favorit a întrecut în audienţe, pe întreg intervalul orar amintit, posturi precum Antena Stars, Antena 3, TVR 2, Prima TV, B1 TV, Digi 24 sau Realitatea TV.

Minutul de aur s-a înregistrat la ora 22.00, când 537 de mii de telespectatori îl urmăreau pe îndrăgitul interpret basarabean de muzică populară, Ion Paladi.

În altă ordine de idei, Favorit TV a reuşit să atingă cea mai mare performanţă a sa în după-amiaza celei de-a doua zi de Crăciun, când emisiunea „Moş Crăciun e numai unul”, difuzată pe durata a trei ore, s-a situat pe locul trei în preferinţele românilor de la oraşe, înaintea sa aflându-se doar televiziunile Antena 1 şi PRO TV. Unul dintre cei doi mari „actori” care au „jucat” rolurile principale în costumul lui Moş Crăciun, în cadrul emisiunii, a fost cunoscutul solist de muzică populară din Bihor, Cornel Borza.

Alte cifre privind audienţa Naţional TV pe întreg anul 2017, precum şi informaţii despre extinderea reţelei de radio Naţional FM în ţară, veţi putea afla din ediţia de mâine a ziarului.