În noaptea de luni spre marţi un meteorit a explodat la nord de Oradea
În crucea nopţii locuitorii din cel puţin trei comune bihorene s-au trezit năuciţi. O explozie de proporţii le-a cutremurat casele şi le-a zgâlţâit secunde bune geamurile din ferestre. Autorităţile au fost informate, dar nu au nicio explicaţie, deocamdată. Cel mai probabil, explozia a fost cauzată de un meteorit.
Explozia s-a produs în jurul orei 02.30-03.00, în noaptea de luni spre marţi, la nord de Oradea, undeva între localităţile Sălard, Hodoş, Tămăşeu. Inclusiv localnicii din Cetariu şi Cauaceu au confirmat deflagraţia şi ora în jurul căreia s-a produs. Oamenii au sărit din pat şi prima lor bănuială a fost că a explodat o butelie în vecini. Niciun incident de acest fel nu s-a produs însă în localităţile amintite. "Eram în lumea viselor când am fost trezit de o explozie puternică. Geamurile încă se scuturau când am ieşit afară să văd ce s-a întâmplat, dar nu am sesizat nimic", a relatat Kocis Adalbert, din Tămăşeu. "Dimineaţa, paznicii de la Primărie mi-au raportat că în jurul orei două şi jumătate s-a auzit o explozie mare şi că veneau de undeva din zona Sălard", a declarat pentru corespondentul TVR primarul Nagy Miklos, din Tămăşeu. "Am ieşit afară şi eu, şi băieţii mei, cred că era trei fără un sfert noaptea. A fost un zgomot mare, cam un minut, poate mai puţin. Nu ştiu de unde a venit, dar nu am mai auzit niciodată aşa ceva. Pe stradă nu am văzut să se fi întâmplat ceva", a relatat şi un locuitor din Sălard. "Parcă a puşcat o bombă, tremurau toate geamurile la casă şi acoperişul, şi toată casa s-a zgâlţâit. Am stat o jumătate de oră afară, dar nu mi-am dat seama de unde a venit zgomotul", a completat Farkas Anton, tot din Sălard. În zona blocurilor din aceeaşi comună, explozia s-a auzit puternic de tot, locatarii ieşind afară speriaţi, în pijamale, că a explodat instalaţia de gaz. În toate localităţile în care s-a auzit detonarea nu a fost semnalat însă niciun incident, lucru confirmat de pompierii judeţeni. "Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana nu a fost sesizat prin 112 despre producerea unui eveniment în zona respectivă", a declarat lt. Camelia Roşca, purtător de cuvânt ISU. Poliţia judeţeană a fost informată de fenomen, dar, neexistând pagube sau alte motive întemeiate, nu a fost demarată nicio anchetă. "Poliţiştii din Sălard au aflat despre faptul că în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 3.00, s-a produs un zgomot puternic. Nu există o sesizare în acest caz şi nici un motiv concret pentru care poliţiştii să demareze cercetări", ne-a transmis subcomisar Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
Cel mai probabil, un meteorit
Faptul că explozia a fost auzită de locuitorii din trei comune răsfirate pe o rază de aproximativ 15 km pare să confirme ipoteza că vinovat de situaţie se face un meteorit. Corpul ceresc ar fi pătruns în atmosferă dinspre Est şi a explodat deasupra localităţilor Sălar - Hodoş, unda de şoc fiind resimţită inclusiv în Cetariu şi Cauaceu. De la Observatorul Astronomic din Cluj- Napoca ni s-a confirmat că, cel mai probabil, explozia a fost cauzată de dezintegrarea unui meteorit, dar nu au date concrete pe cazul din Bihor. Zgomotul care a trezit din somn câteva mii de locuitori putea fi produs însă şi de un avion supersonic care a survolat localităţile la înălţime mică, iar unda de şoc a fost resimţită ca o explozie. Varianta însă este infirmată categoric. "Este exclus. La acea oră nu am avut zboruri şi avioanele supersonice produc bangul sonic la o înălţime de 10.000 de metri, nu zboară aşa de jos", ne-a declarat căpitanul comandor Gelu Miron, de la Statul Major al Forţelor Aeriene. Una peste alta, varianta dezintegrării unui meteorit la intrarea în atmosferă rămâne singura variantă plauzibilă. O eventuală recuperare a fragmentelor din corpul ceresc ar confirma pe deplin ipoteza, deci, succes căutătorilor de meteoriţi!
Meteoritul de la Oradea
În ultimii 159 de ani, pe teritoriul României au fost confirmate cu siguranţă opt cazuri de meteoriţi căzuţi. Dintre aceştia, şase au fost identificaţi în Transilvania. Cele mai vechi căderi de meteoriţi din România au fost documentate de cercetătorul Mihai Georgiţă de la Arhivele Naţionale Bihor, un astfel de fenomen având loc chiar la Oradea. Era pe vremea războaielor dintre Imperiile habsburgic şi otoman, în 1692. La acea vreme, Cetatea Oradiei era paşalâc turcesc şi era asediată de trupele austriece. După cum relatează un document redactat de generalul de cavalerie contele von Auersperg, în zorii zilei de 20 aprilie "din cer a venit o minge de foc, ca o ghiulea de 200 de kilograme, care a trecut de avanposturile noastre, peste cetate şi peste tabără, iar apoi a căzut în pădurea de acolo". Era vorba de pădurea dinspre Olosig, zona unde acum este Orăşelul Copiilor.



Zic adevarul si mie in toiul noptii s-a auzit o bubuitura de am crezut ca este ceva exploziv,da un meteorit a cazut ca cu o zi in spate am vazut ceva pe cer care mergea foarte rapid in jos