În perioada 15-19 august, programul mijloacelor de transport în comun din Oradea se va modifica substanțial. Astfel, miercuri 15 august, ziua în care este sǎrbǎtoritǎ Adormirea Maicii Domnului, se va circula conform programelor de circulaţie valabile duminica şi în sărbători legale.

Joi şi vineri, mijloacele de transport vor circula conform programelor de circulaţie valabile sâmbăta, cu excepţia celor de pe liniile 26 şi 27 care vor circula conform programelor valabile în zilele lucrǎtoare.

Sâmbǎtǎ şi duminică se va circula conform programelor normale, aprobate pentru aceste zile.

Pe linia transfrontalierǎ Oradea - Biharkeresztes, în 15, 16 şi 17 august se vor efectua câte 3 curse pe zi conform programelor de circulaţie valabile în zilele lucrǎtoare, iar în 18 şi 19 august se vor efectua câte 6 curse pe zi conform programelor de circulaţie valabile sâmbǎta şi duminica.

În perioada 15-19, punctele OTL de vânzare bilete şi abonamente vor fi deschise conform orarului pentru zilele de duminicǎ.