În localitatea Măgeşti, şi romii pot deveni modele de comportament civilizat
Era prin anul 1989 când familia de romi din Aştileu s-a aciuat la marginea satului Măgeşti, rude cu ciurdarul Gusti, tot rom şi el. Este vorba de familia Mândruţ Florea, care lucra cu ziua la săteni, având cinci copii. Pe mezin îl chema Crăciunel. Din fericire, familia Mândruţ, nevoiaşă cum era, lucra pe unde putea, în apropiere de familia Florian Codilă, oameni vârstnici şi fără copii.
Crăciunel, mezinul familiei Mândruţ, s-a ataşat sufleteşte de soţii Codilă, care din prima clipă l-au îndrăgit ca pe propriul lor copil. Nu a trecut mult până când baciul Flore şi Saveta, soţia lui, s-au trezit cu Crăciunel acasă. În scurtă vreme, Crăciunel a devenit preferatul familiei Codilă, iar baciul Flore a ajuns să se lăude că are şi el un fecior de toată isprava la casa lui. L-au îmbrăcat pe placul lor, l-au învăţat ce înseamnă respectul de oameni, iar băiatul şi-a însuşit repede sfaturile primite. L-au trimis la şcoala primară, unde a învăţat exemplar. Încă înainte de efectuarea stagiului militar, Crăciunel s-a căsătorit cu o tânără tot de etnie romă cu care are, în prezent, un copil de 3 anişori de toată frumuseţea şi acum îl aşteaptă pe cel de-al doilea. Şi astăzi relaţiile lor cu soţii Codilă sunt la fel de frumoase. Familia Codilă le-a pus la dispoziţie camerele lor de oaspeţi. Pentru corectitudinea lor, soţii Codilă le-au oferit celor doi, în urmă cu trei ani, un teren unde să-şi construiască propria casă, pe care anul trecut au reuşit şi s-o mobileze. Pentru a face rost de bani, tinerii au lucrat în 2006-2007 în Slovenia şi cu suma câştigată cu trudă şi-au înfrumuseţat căsuţa, care este o mândrie nu numai pentru ei, dar şi pentru tot satul Măgeşti.
Discutând zilele trecute cu Florian şi Saveta Codilă, aceştia mi-au spus cu lacrimi în ochi: "Suntem mândri că am reuşit să-i oferim lui Crăciunel un model de viaţă şi conduită, că l-am ajutat să devină bun gospodar şi părinte". Mircea Bradea, şeful postului de Poliţie din Măgeşti, mi-a spus: "Dacă tatăl lui Crăciunel este clientul nostru, Crăciunel cu familia lui sunt modele de cinste şi demnitate, fiind respectaţi de toţi locuitorii satului Măgeşti."
Iată că şi romii pot devenii modele de comportament civilizat, aşa cum ne dorim pentru întreaga societate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.