Cei 48 de agenţi ai Poliţiei Comunitare Oradea au îmbrăcat ieri uniformele oficiale care le-au fost puse de curând la dispoziţie, după care, în grup, au fost scoşi pentru prima dată în stradă ca să ia parte la repetiţiile organizate cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Unirii Principatelor. Chiar dacă agenţii comunitari orădeni nu şi-au intrat efectiv în atribuţii, azi, ei vor participa la ceremonialul organizat în Piaţa Unirii, începând cu ora 11.00, alături de alte detaşamente ale forţelor de ordine. În câteva săptămâni, programul de pregătire al celor 48 de agenţi comunitari se va încheia, după care aceştia vor fi scoşi în stradă pentru a-şi intra în atribuţiile conferite prin statut. Pentru început, toţi cei 48 de agenţi comunitari au primit câte un rând de uniforme de iarnă, 40 - pentru bărbaţi şi 8- pentru femei, executate în conformitate cu specificaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. Conform contractului încheiat cu furnizorul de uniforme, un costum a costat 410 lei, fără TVA. În total, valoarea finală a contractului s-a ridicat la 23.419 lei, cu TVA.