În direct de la Poliţie
Cercetaţi pentru furt
La Postul de Poliţie Derna s-a prezentat, marţi, tânăra D.C, de 20 de ani., din localitatea Tria, care a reclamat că, din curtea locuinţei sale, i-a fost sustras un telefon mobil, în valoare de 1.000 RON. Agenţii de poliţie au investigat sustragerea şi, în urma cercetărilor, l-au identificat pe presupusul autor, respectiv tănărul L.I., de 18 ani, originar din localitatea Dernişoara. În dimineaţa aceleaşi zile, Postul de Poliţie Ţeţchea a fost sesizat de către V.I., de 26 ani, din localitatea Telechiu, că în noaptea precedentă i-au fost sustrase din locuinţă bijuterii, în valoare de 1.000 RON. Poliţiştii au întreprins măsuri specifice şi au stabilit că presupusul făptaş al furtului este V.V., de 16 ani, din aceeaşi localitate. În ambele cazuri, presupuşii făptuitori sunt cercetaţi, urmând să răspundă pentru faptele lor conform legii.
Bunuri contrafăcute confiscate
Marţi, lucrătorii Biroului Ordine Publică au organizat, în municipiul Oradea, o acţiune pentru combaterea comercializării de mărfuri contrafăcute. Astfel, au fost depistate 21 persoane suspecte, dintre care 10 au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 250 RON. Au fost confiscate bunuri contrafăcute în valoare de 1.400 RON, fiind scoase de pe piaţă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.