Inspectorii OJPC Bihor au desfăşurat o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la prestatorii de servicii de igienă personală - frizerie, coafură, manichiură, pedichiură şi cosmetică. În timpul acţiunii tematice de control, au fost verificaţi 39 prestatori de servicii de igienă personală, fiind constatate abateri la 37 dintre aceştia. Principalele deficienţe constatate în timpul controalelor au constat în: neafişarea denumirii firmei; lipsa programului de funcţionare; neafişarea listei serviciilor prestate şi a tarifelor (acolo unde exista acest afişaj, acesta era incomplet, lipsind serviciile pe care operatorul le prestează); nerespectarea condiţiilor igienico-sanitare (igienizarea prosoapelor, lenjeriilor nefăcându-se la firmă autorizată, ci individual, la domiciliul angajatelor, situaţii în care lenjeria curată era păstrată în aceleaşi dulapuri cu lenjeria utilizată, chiar dacă aceasta era depozitată în saci de polietilenă etc); neeliberarea sau întocmirea incorectă a bonului; lipsa elementelor de identificare şi caracterizare pe eticheta unelor produse cosmetice (denumirea importatorului, producătorului sau responsabilului cu punerea pe piaţă a produselor sau ţara de origine); neasigurarea garanţiei sau neinformarea consumatorului cu privire la unele tipuri de servicii prestate de operator. Inspectorii au încheiat, în consecinţă, 37 procese verbale de constatare a contravenţiei, prin care s-au aplicat 35 amenzi contravenţionale în valoare totală de 42.000 RON (420.000.000 lei vechi), respectiv 2 avertismente, la prestatorii de servicii cu deficienţe fiind dispusă oprirea temporară a prestării serviciilor, cu stabilirea, desigur, a unor termene concrete de remediere a deficienţelor.