În acest sfârșit de săptămână, jandarmii bihoreni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică cu ocazia manifestărilor din spațiul public ce se vor desfășura în județul Bihor, printre care Târgul de Crăciun, Ziua Sfântului Apostol Andrei, Ziua Naţională a României.

Peste 120 de jandarmi bihoreni vor asigura ordinea publică, cu ocazia manifestărilor religioase și artistice dedicate sărbătoririi: Zilei Sfântului Apostol Andrei, deschiderea Târgului de Crăciun și a manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României. 

„Jandarmii, împreună cu cadre ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, ale altor structuri din Ministerul Afacerilor Interne şi cu personal din cadrul Poliţiei Locale, vor colabora în scopul respectării legalităţii, prevenirii şi descurajării unor acţiuni menite să tulbure ordinea şi liniştea publică sau a unor manifestări de violenţă pe timpul acestor evenimente”, a anunţat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor.

Având în vedere faptul că organizatorii estimează prezenţa unui public numeros la aceste activități, IJJ Bihor recomandă participanţilor: să manifeste răbdare, să respecte indicațiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură; în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială sau este tulburată ordinea şi liniștea publică, sunt rugați să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă „112” sau direct la forțele de ordine aflate în teren; persoanele care participă împreună cu minori la spectacolele organizate în aer liber, să acorde o atenţie sporită acestora.

„De asemenea, sâmbătă, 30 noiembrie, vom participa cu efective, atât pentru asigurarea ordinii publice, cât şi cu un pluton de onor la activităţile desfăşurate în localităţile Vadu Crişului şi Aleşd, cu ocazia Zilei Naţionale a României”, mai precizează IJJ Bihor.

 Duminică, 1 Decembrie, jandarmii bihoreni vor asigura ordinea publică şi la ceremonialurile militare dedicate Zilei Naţionale a României. Totodată vor participa  cu un pluton de cadre, alături de autospeciale şi câini de serviciu, la parada militară organizată de Garnizoana Municipiului Oradea, „în semn al respectului pentru cei care au luptat la făurirea României Mari”.

„Accentuăm faptul că menținem un dialog direct şi permanent cu cetăţenii prezenţi la aceste manifestări, prin personal specializat, având ca semn distinct, înscripţionat cuvântul:  DIALOG”, menţionează IJJ Bihor.