Curtea Constituţională a României a decis că legea de revizuire a Constituţiei privind redefinirea căsătorie respectă actul fundamental, prin urmare se poate organiza un referendum. Acesta va costa peste 100 milioane de lei şi se va derula pe parcursul a două zile.

Curtea Constituţională a României a decis că legea de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie respectă dispoziţiile Legii fundamentale privitoare la revizuire. Organizarea referendumului pentru familia tradițională va costa aproximativ 100 de milioane de lei, au declarat surse guvernamentale.

„100 de milioane de lei. Banii sunt prevăzuți în rectificarea bugetară”, au declarat, ieri, surse guvernamentale, despre costurile necesare organizării referendumului pentru modificarea Constituției.

Guvernul se reunește azi în ședință, pentru a adopta o Ordonanță de Urgență pentru desfășurarea în două zile a referendumului pentru revizuirea Legii fundamentale, în 6 şi 7 octombrie.

Senatul a adoptat, marțea trecută, în calitate de for decizional, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, nu pe cea consimțită între soți. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus că salută decizia Parlamentului de a adopta inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției în sensul redefinirii familiei și precizează că referendumul va avea loc pe 7 octombrie.

Referendumul a fost cerut de Coaliția pentru Familie, iar inițiativa cetăţenească „își propune să înlăture orice echivoc pe care utilizarea termenului de «soți» în cuprinsul art. 48 al 1 din Constituția României ar putea să-l aducă în conturarea noțiunii de «familie», a raportului dintre «familie» și dreptul fundamental al bărbatului și al femeii de a se căsători și a întemeia o familie", potrivit expunerii de motive a actului normativ.

„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instituirea copiilor”, prevede modificarea adusă artidolului 48 din Constituția României", prevede textul din Constituție propus revizuirii și asupra căruia cetățenii trebuie să se exprime la referendum.

Un referendum inutil

Contestatarii referendumului amintesc că în Codul Civil căsătoria este definită fără niciun echivoc ca uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie:

„Art. 258. Familia. (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora, precum şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea şi educarea copiilor lor. (...)

(4) În sensul prezentului Cod civil, prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie.

Art. 259. Căsătoria. (1) Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii.”

Din acest punct de vedere, refendumul este evident inutil, iar banii cheltuiţi pentru organizarea lui ar putea fi folosiţi în sistemul de sănătate, educaţie sau pensii. În plus, referendumul este folosit în scopul electoral de către partidele politice.

Pe de altă parte, noua definire propusă în Constituţie ridică alte probleme de interpretare, lăsând loc la posibile discriminări: un părinte singur (un soţ este decedat, dispărut etc.) împreună cu copiii săi, nu mai constituie o familie?

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 5 iulie, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, după ce judecătorii CCR au respins pe 19 iunie ca fiind inadminisibilă sesizarea formulată de şeful statului. Modificările aduse legii referendumului l-au scos din procedura organizării referendumului pe preşedintele României, având în vedere că Parlamentul elabora câte un proiect separat de lege de fiecare dată când se organiza un referendum, pe care șeful statului îl promulga sau îl putea retrimite la reexaminare.