În 1 şi 2 iunie, intrare gratuită pentru copii şi adolescenţi se redeschide Grădina Zoo
Cu o întârziere condiserabilă, Grădina Zoologică Oradea îşi va redeschide oficial porţile luni, 27 mai, începând cu ora 9.00. În zilele de 1 şi 2 iunie, accesul tinerilor până la 18 ani va fi gratuit.
După un amplu program de modernizare la care a fost supusă timp de doi ani, Grădina Zoologică din Oradea a obţinut atât autorizaţia de mediu, cât şi pe cea sanitar-veterinară, funcţionând pentru prima dată în legalitate după ce în 2007 i s-a ridicat autorizaţia de mediu. În plus, la finele lunii trecute s-a realizat şi recepţia lucrărilor. Pentru modernizarea, extinderea și amenajarea Grădinii Zoologice s-au investit 4,5 milioane euro (inclusiv TVA), sumă din care 75% a fost asigurată de Ministerul Mediului, iar 25% a fost suportată de Primăria Oradea. Dacă înainte de anul 2008, Grădina zoologică era un spațiu impropriu de cca 3,5 ha, acum nu numai că spațiul a fost în întregime modernizat la standardele unei grădini zooloogice europene, dar a fost și dublat ca suprafață, ajungând la 7 ha. Proiectul de amenajare și modernizare a Grădinii Zoologice Oradea a fost aprobat pentru finanțare în 2008, iar în 2010 au început efectiv lucrările. În cadrul lucrărilor a avut loc modernizarea tuturor corpurilor de construcție (52 de clădiri), dar și amenajarea a 22.455 mp de suprafețe exterioare. În ce priveşte efectivele de animale, gradul de populare este de 75%. În urma donaţiilor de la mai multe grădini zoologice din Ungaria au fost aduse la Oradea un jaguar, un râs, o pereche de suricate, doi canguri, două antilope, doi berbeci cu coarne, o pereche de Tuca, lilieci etc. "Punctul forte îl va reprezenta reptilariumul şi acvariile cu peşti. Avem un varan pui care în şase luni va ajunge la un metru", ne-a precizat Liviu Andrica. Acesta a mai amintit că mai trebuie să sosească de la Debreţen o cămilă, o zebră, un leopard, păuni albi şi albaştri, un asin alb şi tamurini etc. Deschiderea oficială va avea loc luni, 27 mai, ora 9.00. De 1 şi 2 iunie, accesul copiilor până la 18 ani va fi gratuit. În restul zilelor tarifele vor fi următoarele: un bilet pentru adulţi - 10 lei, pentru copii, elevi, studenţi la zi şi pensionari - 5 lei; grupuri copii/elevi/studenţi de minim 15 persoane - 4 lei/persoană; grup de minim 15 adulţi - 8 lei/persoană; bilet familial - mama, tata și un copil (elev) - 20 lei; bilet familial părinţi cu 2 copii - 25 lei. Programul de vizitare este zilnic, de la ora 9.00 la 19.00.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.