Imobilul din str. Atelierelor Un bloc social mărunţit în zeci de cazuri sociale
Aşa cum scriam şi în ziarul de ieri, locatarii celor peste 80 de garsoniere ale Blocului Apaterm din Str. Atelierelor din Oradea trăiesc în aceste zile în nesiguranţă şi teamă. "Oare chiar se va împlini ameninţarea Administraţiei Imobiliare cum că vom fi evacuaţi în forţă şi vom rămâne pe drumuri?- se întreabă ei. Unora le vine să creadă şi chiar şi-au luat măsuri de prevedere, căutându-şi locuinţă în chirie, pe când alţii fac apel la jurişti, în disperarea că se va găsi o portiţă legală care să împiedice acţiunea ce va fi dispusă oficial, aceea a evacuării forţate.
Blocul Apaterm este o construcţie veche. A fost ridicat în anii 1976 - 1978. Singurul martor ocular al acelui timp, care este totodată şi un participant direct şi voluntar la ridicarea construcţiei, este d-na Ana Blaj, care, acum vreo 35 de ani, era tânără şi în putere.
?Eu am cărat cărămizi la acest bloc şi, pentru că am muncit de la fundaţie la acoperiş, am fost prima care am primit garsonieră. De atunci stau aici şi plătesc chirie. Nimeni nu mi-a spus că n-aş mai avea dreptul să locuiesc. Şi, la o adică, nici n-am unde şi la cine să mă duc. Eu consider că aceasta-i casa mea?. Casa lor consideră că este şi tatăl şi fiul de la etajul trei, bolnavi şi neajutoraţi, cărora nici nu le vine să se gândească ce-ar putea face şi cum s-ar întreţine într-altă parte. Dar cazurile sociale din acest imobil sunt nenumărate între cele 80 de familii. Mai îngânduraţi decât toţi sunt adulţii familiilor cu mulţi copii. Bocic Florian de la ap. nr. 5 are în grijă 4 copii. De fapt, el reprezintă vârful problemelor din acest bloc, alături de cei bătrâni şi suferinzi.
Una dintre problemele cele mai mari pe care le au aceşti locatari, şi care va deveni motivaţia principală în susţinerea şi argumentaţia evacuării, reprezintă faptul că ei nu în Oradea îşi au domiciliul. Bratca, Lunca, Dobreşti, Topa, Cociuba, Burzuc, Cluj-Napoca, Tria, Ceica, Derna, Suplac, Ştei, Vărciorog, Vadu Crişului, Lăzăreni, Nucet, Galaţi sunt localităţile de domiciliu ale unora dintre aceşti aşa-numiţi chiriaşi.
Dar oare chiar sunt ei chiriaşi? Unii spun că da, bazându-se pe faptul că plătesc lunar şi, e drept, cu regularitate, întreţinerea, alţii ştiu prea bine că nu e aşa, din moment ce nu există nici un contract de închiriere.
Dar ce spune titularul, noul proprietar al blocului, în administrarea căruia a trecut prin hotărîrea Consiliului Local Oradea, care este, aşa cum spuneam, Administraţia Patrimoniului Imobiliar, prin vocea foarte autorizată a directorului ei, dl.Andrei Krausz:
- Am cercetat situaţia şi am constatat că doar vreo 20 la sută dintre locatari mai sunt angajaţi ai Apaterm, ceilalţi lucrând care pe unde. Mulţi dintre ei nu şi-au plătit întreţinerea, alţii au avut proprietăţi în Oradea şi le-au vândut, pretinzând acum spaţiu de locuit în chirie. Soluţia pe care am gândit-o, preluând acest cămin, este de a-l supune unei reparaţii capitale şi a-l destina apoi rezolvării unor cazuri sociale. Or această reparaţie n-o putem face cu locatarii în camere. De aceea, singura soluţie este cea a evacuării.
Am inspectat , să spunem aşa, căminul şi pe dinafară şi pe dinăuntrul lui. Starea în care se află este jalnică. Îţi vine să crezi, şi chiar aşa şi este, că de când a fost ridicat, zidăria lui, în exterior, cel puţin, n-a mai cunoscut urma bidinelei, dar nici a mistriei. Pereţii, la toate cele patru nivele, mai ales în dreptul grupurilor sanitare, sunt de-a dreptul şubreziţi de acţiunea igrasiei. Reţeaua interioară de conducte este ciuruită, iar din subsol se ridică mirosuri urâte, dovadă că şi canalizarea e făcută praf. În disperarea lor, oamenii susţin că dacă li se admite, ei, cu forţe proprii, într-un timp extrem de scurt, remediază toate defecţiunile şi îl fac - blocul - ca nou.
Cele două administraţii ale Consiliului Local - a patrimoniului Imobiliar şi cea Social-Comunitară - sunt hotărîte să pună în aplicare hotărîrea Consiliului Local. Vom vedea când, cum şi ce va ieşi.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.