Ieri, în Consiliul Local, s-a aprobat - Regulamentul nou pentru clădirile monument
Astfel, în cadrul şedinţei de Consiliu de ieri, aleşii locali au analizat şi au aprobat raportul de specialitate şi regulamentul propriu-zis întocmit de către Instituţia Arhitectului şef, proiect care are ca scop întocmirea unor măsuri administrative, a unor programe bugetare, determinând proprietarii clădirilor monument să realizeze lucrările de reabilitare a clădirilor. Programul propus de municipalitate se va desfăşura între anul 2012 şi 2016 şi cuprinde măsuri pentru reabilitarea clădirilor care au valoare cultural-arhitecturală şi sunt situate în ansamblul urban - Centrul Istoric Oradea. Programul detaliază etapele şi paşii necesari ocrotirii faţadelor. Conform acestuia, reabilitarea s-ar desfăşura în două etape. Etapa I este prevăzută pentru 2012-2014, în perimetrul ce delimitează Piaţa Unirii, Piaţa Ferdinand şi strada Republicii, în cadrul acesteia urmând să aibă loc inventarierea clădirilor monument istoric, identificarea lucrărilor de protejare şi intervenţie, selecţia şi ierarhizarea clădirilor propuse pentru protejare, stabilirea procedurii de finanţare a lucrărilor, notificarea proprietarilor clădirilor despre obligaţiile pe care le au şi stabilirea sancţiunilor aplicabile. În cadrul etapei II, în perioada 2014-2016, conform propunerii, se vor realiza de asemenea cele menţionate mai sus, însă, în această perioadă pentru ansamblul urban "Centrul Istoric Oradea". Tot în cadrul programului multianual sunt identificate obligaţiile şi drepturile proprietarilor de clădiri, fiind stabilite şi normele metodologice care vor fi urmate. Astfel, municipiul Oradea se obligă să sprijine financiar lucrări de protejare a monumentelor, doar în cazul în care proprietarii îşi dau acordul în unanimitate pentru executarea lor. Există mai multe posibilităţi de realizare a acestor lucrări: din surse proprii ale proprietarilor, când de la bugetul local se vor suporta contravaloarea documentaţiei tehnice, respectiv 20% din valoarea facturilor decontate executantului; prin accesarea finanţării acordate în acest sens de administraţia locală, existând posibilitatea returnării sumelor împrumutate în următorii cinci ani, iar în cazul unor proprietari ce se pot încadra în categoria „cazuri sociale", municipalitatea ar putea acorda un sprijin financiar.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.