În urma verificărilor efectuate de Poliția Locală Oradea, au fost depistate următoarele autovehicule presupuse a fi fără stăpân, aflate pe domeniul public: autovehiculul marca Renault, de culoare albă, fără număr de înmatriculare, aflat pe str. Simion Bărnuțiu; autovehiculul marca Renault, de culoare gri, fără număr de înmatriculare, aflat pe str. Simion Bărnuțiu; autovehiculul marca Suzuki, de culoare neagră, fără număr de înmatriculare, aflat pe str. Feleacului.

Au fost întocmite procesele-verbale de constatare și somațiile în vederea ridicării autovehiculelor de către deținătorul legal, acestea fiind afișate pe caroseria autovehiculelor, conform prevederilor Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, ori al unităților administrativ-teritoriale.

În situația în care autovehiculele nu vor fi ridicate de către deținătorii legali, acestea vor fi ridicate și transportate pe str. Academiei nr. 3.

Informații suplimentare se pot obține la sediul Direcției Poliția Locală Oradea - str. Iuliu Maniu, nr. 20, sau la numărul de telefon 0359/412-551, în intervalul orar 08.00-16.00.