Idei la drumul mare
Conştiinţa dictează, arhitectul-şef încasează
La începutul acestui an, municipalitatea lansa cu mare tam-tam un concurs de idei dedicat schimbării "look-ului" Corso-ului orădean. La acea dată, reprezentanţii primăriei anunţau că aşteaptă cu entuziasm orice idee a celor interesaţi de respectivul proiect, indiferent dacă ea va răspunde sau nu temei propuse de organizatori. Ceea ce au uitat, însă, să precizeze mai-marii executivului local a fost faptul că în concurs vor fi admişi şi angajaţi ai Primăriei, şi nu oricine, ci tocmai arhitectul şef al municipiului şi adjuncta sa...
În ciuda faptului că Oradea nu se poate plânge de lipsă de arhitecţi, cu atât mai mult cu cât avem şi o facultate de profil, regulamentul de concurs a fost achiziţionat doar de zece persoane, în cele din urmă fiind depuse doar două oferte. Asta în pofida faptului că premiile nu erau deloc de neglijat, şi anume 3000 euro - premiul I, 2000 euro - premiul II şi 1000 euro - premiul III. Nu e de mirare, însă, că toţi cei care s-au dovedit interesaţi într-o primă fază au făcut pasul înapoi, deoarece, sfidând o regulă generală, pe care până şi agenţii economici o practică, conform căreia angajaţii proprii nu participă la concursurile din sânul instituţiei sau al societăţii, arhitecţii municipiului s-au gândit să facă rabat de la ea pentru a câştiga un ban cinstit pe lângă salariile "mizere" de funcţionari publici. Astfel, sub protecţia legii privind statutul funcţionarului publici, interpretată după bunul plac de cei care au în mână frâiele municipiului, şi a unui acord de principiu al Ministerului Administraţiei şi Internelor, patru angajaţi ai Primăriei, "flancaţi" de ochii lumii de nişte tineri studenţi arhitecţi, s-au constituit în două echipe, de altfel, singurele participante. În cele din urmă, a fost desemnată câştigătoare (de parcă se putea altfel?!) echipa din care făceau parte nimeni alţii decât arhitectul şef al municipiului, Andrei Luncan, şi directorul executiv, Raluca Covăcescu, locul doi fiind ocupat de subalterna celor doi, Szabo Anemari, şi cei doi colegi ai săi, studenţi la Arhitectură. "Mi se părea inadmisibil ca eu, ca arhitect-şef al Oradiei, să nu am posibilitatea să îmi exprim ideile într-un astfel de concurs, mai ales că mi-o dictează conştiinţa civică", afirma, ieri, Andrei Luncan. Aşadar, chiar era nevoie de un cvasiconcurs de idei, la finalul căruia municipalitatea să risipească 3.000 euro (n.r. - premiul I nu s-a acordat), pentru ca proiectul de reabilitare a străzii Republicii - pietonal să fie realizat, în cele din urmă, tot de angajaţi ai Primăriei Oradea. În aceste condiţii, e firesc să ne întrebăm dacă nu ar fi fost mai legal sau mai moral ca aceşti arhitecţi de valoare ai municipiului, care nu pot fi concuraţi de nimeni, să întocmească respectivul proiect în calitate de funcţionari publici, fără a beneficia de un premiu? Acea conştiinţă civică invocată de arhitectul-şef al municipiului ar fi trebuit să-i dicteze să procedeze astfel şi nu să se înscrie într-un concurs organizat de Primăria Oradea, din banii contribuabililor...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.