La Biserica "Acoperământul Maicii Domnului" din Oradea, a avut loc recent o ceremonie dedicată icoanei Kazanskaia (originalul din Rusia). S-au săvârşit slujbele religioase, acatistul Fecioarei din Kazan şi Liturghia. La sfârşitul Liturghiei, a avut loc o procesiune în care preoţii şi credincioşii prezenţi au înconjurat biserica parohiei împreună cu icoana făcătoare de minuni.

Preotul paroh Florin Puşcaş a anunţat că în zilele de 28 şi 29 august, când icoana va împlini doi ani de când a lăcrimat, se va face procesiune şi se vor săvârşi rugăciuni dedicate Maicii Domnului din Kazan. De asemenea, preotul Puşcaş a mai spus că până atunci va încerca să traducă din limba rusă, slujba completă a acestei sărbători. Părintele Eftimie Mitra a spus că are de gând să lase icoana la Oradea o perioadă mai lungă: „Am văzut că aici este cinstită cu multă pietate, atât de către preoţii din parohie, cât şi de către credincioşi. În mod deosebit, apreciez că preoţii cărora am încredinţat-o spre păstrare, nu strâng fonduri şi nici nu primesc donaţii pentru icoană. Se pune accentul strict pe partea duhovnicească. Tocmai de aceea, aici s-a format o comunitate de credincioşi frumoasă din punct de vedere duhovnicesc."

Icoana Kazanskaia de la Oradea este ocrotitoare împotriva ereziilor. E sărbătorită în Duminica Ortodoxiei şi în 29 august - ziua în care a lăcrimat.

Cornelia CADAR