Încălzirea pe bază de apă geotermală câştigă teren
Pe agenda de lucru a municipalităţii orădene se află şi un program de introducere a apei geotermale ca sistem de încălzire, ce se va derula pe parcursul unui an de zile, în baza parteneriatului public-privat cu firma Transgex. Pentru început, este prevăzută modernizarea a cinci puncte termice din cartierul Ioşia, ceea ce înseamnă transformarea lor în vederea utilizării apei geotermale ca agent termic în locul apei încălzite de la CET.
Finanţarea necesară punerii în practică a acestui proiect, în valoare de 1,8 milioane de euro, ce a fost avizat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, este asigurată din mai multe surse. Astfel, Primăria Oradea va suporta 10% din valoarea investiţiei, adică 180.000 de euro, 800.000 euro reprezintă fonduri nerambursabile din partea Ministerului Mediului din Danemarca, urmând ca diferenţa să fie susţinută din fonduri guvernamentale daneze.
În municipiul Oradea, există deja câţiva consumatori ai sistemului de încălzire pe bază de apă geotermală, însă, în urma implementării acestui proiect, numărul beneficiarilor va creşte semnificativ. Este un pas înainte, bineînţeles, având în vedere că, mai mult ca sigur, va atrage reducerea costurilor de întreţinere.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.