În ultimele zile, o fetiţă a dispărut şi două persoane au murit
Două persoane şi-au pierdut viaţa în ultimele zile şi o minoră de numai 14 ani nu mai este de găsit. În primul caz, este vorba despre o femeie găsită decedată sub un pod din municipiul Oradea, iar în cel de-al doilea, de un bărbat care a căzut peste un reşou improvizat, cu fire electrice neizolate.
Isabel Haji, de 29 de ani, din Valea lui Mihai, era internată în Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din luna septembrie 2004. Femeia suferea de TBC în formă gravă şi, spun medicii, de retard psihic. Miercuri, tânăra a fugit din spital fără acordul medicilor, lipsa ei fiind sesizată abia în jurul orei 24.00. Ieri, ea a fost găsită decedată sub un pod din municipiul Oradea, cauza decesului fiind, se pare, expunerea timp îndelungat la temperaturi scăzute. Cel de-al doilea caz este al unui bărbat de 75 de ani din comuna Holod, care a fost găsit, joi, decedat în locuinţa proprie de către o vecină. Aceasta a alertat autorităţile, care, ajunse la faţa locului, au stabilit că Gligor G. locuia singur, iar la examinarea cadavrului, s-a constatat că acesta prezenta arsuri pe 80% din suprafaţa corpului. Sub trupul neînsufleţit, anchetatorii au descoperit un reşou improvizat cu fire electrice neizolate, iar în interiorul locuinţei lucrurile nu erau izolate sau arse. Cei care îl cunosc pe bărbat spun că acesta consuma frecvent băuturi alcoolice şi, probabil după mai multe pahare, s-a dezechilibrat şi a căzut peste reşoul cu care îşi încălzea locuinţa. Pentru stabilirea cauzelor deceselor, trupurile celor doi au fost transportate la Laboratorul de Medicină Legală, care urmează să efectueze necropsia cadavrelor. Tot joi, Petru O., din Girişu de Criş, a sesizat Postul de Poliţie în legătură cu faptul că nepoata sa, M.B.V., de 14 ani, a plecat la tatăl său în Oradea şi nu s-a mai întors la bunicii care o aveau în întreţinere. După verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că fetiţa nu este la domiciliul tatălui său şi au demarat acţiunile de căutare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.