În sfârşit, o veste bună! Inspectorii primăriei au ridicat maşina secretarului
Nu este o păcăleală, oameni buni! Pur şi simplu, ieri, pe la ora prânzului, autoturismul aflat în proprietatea d-lui Florian Dacin, secretarul Consiliului Local, a fost ridicat de pe trecerea de pietoni şi dus în parcarea "recalcitranţilor"de la periferia oraşului, chiar de către subordonaţii demnitarului local. Nu este pentru prima oară când conducătorul auto Florian Dacin parchează autoturismul anapoda, sfidând câteva indicatoare plantate în faţa instituţiei la care lucrează. Suntem curioşi dacă cel în cauză a achitat amenda şi taxa de parcare sau s-a rezumat doar la a da câteva dispoziţii, pe care omul de rând nu şi le permite. Eventual, aşteptăm copia chitanţei pe fax.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.