O mulţime de persoane umplu zilnic spaţiul pieţii agroalimentare din Rogerius. Este un permanent du-te vino de la o masă la alta, fiecare urmărind să cumpere câte ceva la un preţ mai acceptabil. Aş, de unde? Târgoveţii intermediari scumpesc legumele şi fructele, fără pic de ruşine. Regretabil este faptul că producători agricoli care să-şi vândă marfa proprie sunt mai puţini. Numai apelând la ei, în piaţă, persoanele cu buzunarele mai sărace găsesc înţelegere, acceptând o oarecare negociere la preţuri. În schimb, intermediarii, care nu ştiu ce înseamnă truda cu sapa, cu udatul, cu întreţinerea culturilor, îşi pun preţuri bătute în cuie, ridicate la pătrat. Parcă pentru ei s-a modernizat Piaţa din Rogerius, pe bani grei. Tot ei ocupă mesele în lucruri cu cel mai bun vad comercial. Iar agricultorul se înghesuie pe unde poate, plătind aceeaşi taxă. Pe unul din culoarele din mijlocul pieţii, de exemplu, o (cofăriţă) intermediară, cu vechime de câţiva ani în piaţă, ocupă două mese şi plăteşte o singură taxă de spaţiu. Cumpără vinetele cu 3.000 de lei/kg şi le vinde cu 8.000 lei/kg, gogoşarii îi cumpără cu 4.000 lei/kg şi îi vinde cu 12.000 lei/kg. Cine o mai întreabă de unde are marfa? Nimeni. Pe buzunarul cui îşi face de cap şi scumpeşte produsele? Pe al cetăţeanului de rând. Nu degeaba, omului cu şacoşa, văzând cum stau lucrurile îi vine să se întoarcă cu ea goală acasă, recitând cu jale "Unde eşti tu, Ţepeş, Doamne...", ca să-i vezi pe unii cum îşi fac avere din buzunarele altora.