Nu există zi în care Direcţiile Primăriei Oradea să nu fie asaltate cu reclamaţii din partea cetăţenilor municipiului, prin intermediul cărora sunt sesizate anumite aspecte negative din viaţa urbei. Fenomene precum cerşetoria, prostituţia, furtul, circulaţia haotică în unele zone, fac obiectul nemulţumirilor majorităţii locuitorilor oraşului de pe Criş. Pentru a găsi unele soluţii de combatere a acestora, primarul Petru Filip, împreună cu şefii direcţiilor Primăriei, au avut, ieri, o discuţie cu reprezentanţii instituţiilor responsabile cu paza şi ordinea publică, mai exact cu conducerea Poliţiei Municipiului, a Comandamentului Judeţean de Jandarmi şi a Corpului Gardienilor Publici. O circulaţie civilizată doar prin măsuri punitive Prima problemă abordată a fost cea privind regimul circulaţiei pe raza municipiului, mai precis nerespectarea acestuia. Astfel, au fost date ca exemplu haosul întâlnit pe str. Republicii în cursul serii, când unii şoferi intră cu autoturismele chiar până în preajma cluburilor pe care le frecventează, parcările ilegale, care, de cele mai multe ori, sunt trecute cu vederea etc. "Oamenii se lamentează mereu că nu sunt locuri de parcare, însă nicăieri în lume nu există parcări în faţa instituţiei sau a locuinţei la care mergi. Justificările că nu sunt locuri special amenajate atâta timp cât parcarea din Piaţa Independenţei, spre exemplu, este goală, nu stau în picioare. Aşadar, astfel de încălcări ar trebui sancţionate, deoarece, în caz contrar, serviciul abilitat să ridice maşini nu-şi justifică existenţa. În condiţiile în care se ridică doar două autoturisme zilnic, nu acoperim nici măcar suma datorată pentru chiria maşinilor respective. Cred că ritmul minim ar putea fi de 8 maşini pe zi, mai ales că, potrivit noului Regulament, se pot ridica maşini şi de pe trotuare, doar că agenţii de circulaţie cam refuză să dea curs prevederilor acestuia. Însă, trebuie reţinut că nu vom avea o circulaţie civilizată decât prin aplicarea unor măsuri punitive", afirma primarul Petru Filip. Ca o soluţie a fost avansată ipoteza ca anumiţi agenţi de circulaţie să se ocupe doar de această problemă, însă comandantul Poliţiei municipiului, comisar Alexandru Cosma, nu a dat asigurări că acest lucru ar fi posibil, invocând efectivul redus de personal. Astfel, singura variantă la îndemână a rămas efectuarea prin rotaţie a acestor sarcini. De asemenea, pentru a stopa accesul autoturismelor pe Corso, primarul a propus amplasarea unor stâlpi de beton la ambele capete. Cerşetoria, un fenomen tot mai greu de stăpânit Directorul Administraţiei Social-Comunitare Oradea, Ionel Vila, a adus în atenţie, printre altele, neasigurarea unui climat de ordine corespunzător în zona Căminului Social, de pe str. Octavian Goga, şi a Azilului de noapte, de pe str. Gutenberg, precum şi veşnicul fenomen al cerşetoriei. Cât priveşte primul aspect, s-a convenit ca poliţiştii să-şi intensifice patrularea prin aceste zone, iar referitor la cerşetorie, comandantul Poliţiei a informat că, în prezent, este în curs de desfăşurare o acţiune de identificare a locurilor în care se aciuează cerşetorii, în proporţie de aproximativ 90% veniţi din alte localităţi. "Ne interesează două aspecte, cel al provenienţei acestora, pentru a fi în măsură să combatem fenomenul migrării, şi factorul infracţional, şi anume cercetarea celor care au comis fapte de natură penală", a declarat comandantul Poliţiei Municipiului. Cum cele mai multe reclamaţii de furt vin din zona Gării, conducerea Primăriei a propus Poliţiei înfiinţarea unui post permanent, pentru că actualmente patrula ce acţionează aici are o rază mai largă de acoperire. Cât priveşte eradicarea migrării cerşetorilor din alte locuri spre Oradea, primarul a propus o soluţie inedită, şi anume ca aceştia să fie urcaţi în tren şi coborîţi la o oarecare distanţă, în plin câmp. În vederea elaborării unei strategii viabile cel puţin pe termen mediu, executivul local a stabilit ca o întâlnire similară să aibă loc şi săptămâna viitoare, mai precis marţi, de la ora 9.00, dată până la care va fi întocmită o hartă a oraşului care să cuprindă punctele "fierbinţi" şi "gălăgioase", în funcţie de care să fie luate măsurile de rigoare.