În luna septembrie, speologii intră într-un nou an
Asociaţia Corpul Român Salvaspeo - CORSA a organizat, ieri, o conferinţă de presă în cadrul căreia au fost luate în discuţie principalele activităţi desfăşurate de organizaţie în acest an speologic, dar şi obiectivele propuse pentru anul următor, una dintre priorităţi fiind formarea unei echipe de salvatori din peşterile inundate.
Anul speologic s-a încheiat la începutul lunii septembrie, motiv pentru care conducerea CORSA a trecut în revistă principalele acţiuni desfăşurate pe parcursul acestuia. Una dintre cele mai importante activităţi o reprezintă exerciţiul naţional de salvare organizat la sfârşitul săptămânii trecute, în peştera Pobraz. La exerciţiu au participat 37 de speologi din Cluj-Napoca, Arad, Bucureşti, Timişoara, evacuarea "accidentatului" realizându-se la cota de -200 m adâncime. Speologii au petrecut în subteran peste 17 ore, iar costurile exerciţiului s-au ridicat la 25 milioane lei. "În decursul unui an, sunt efectuate mai multe tipuri de exerciţii în cadrul cărora salvatorii se întâlnesc şi lucrează împreună, astfel că în cazuri reale să existe oricând o echipă gata să intervină. În ceea ce priveşte activităţile pentru următorul an speologic, ne propunem, printre altele, formarea unei echipe care să intervină în peşterile inundate", a declarat preşedintele CORSA, Ionuţ Lascu. De asemenea, activităţile organizaţiei din acest an speologic s-au axat şi pe obţinerea unui cadru legal pentru desfăşurarea salvărilor din peşteri. În acest sens, a fost deja conceput, cu ajutorul unor parlamentari bihoreni, un proiect de lege care urmează să fie depus, săptămâna viitoare, la Camera Deputaţilor. "Dorim ca activitatea noastră să fie reglementată şi să putem interveni oricând. Pe de altă parte, dorim să rămânem voluntari. Avem echipamente pe care ni le-am achiziţionat din banii noştri, vom participa la stagii de pregătire tot pe cont propriu, sprijinul financiar pe care îl solicităm este strict pentru costurile unei operaţiuni de salvare", a precizat Ionuţ Lascu. Una dintre problemele ce urmează a fi reglementată prin lege vizează şi interconexiunea cu celelalte servicii de urgenţă, dar şi posibilitatea ca salvatorii din subteran să poată acţiona pentru salvarea victimelor fără a intra sub incidenţa legislaţiei privind ariile protejate.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.