Gurile rele spun că motivele care au generat problemele psihice ale soţiei medicului Petru Chitulea, care a încercat miercuri dimineaţa să-şi pună capăt zilelor aruncându-se în apele reci ale Crişului Repede, ar fi tensiunile acumulate în sânul familiei, create nu numai de relaţiile extraconjugale ale soţului, dar şi de cele incestuoase ale acestuia, pe care le-ar fi întreţinut cu una dintre fiice (plecată acum în S.U.A.). Interpelat pentru a comenta cele puse pe seama sa, dr. Petru Chitulea ne-a declarat: "Doamne, fereşte, sunt aberaţii!". Medicul a afirmat că este în divorţ de anul trecut de dr. Elena Chitulea şi că motivul care a dus la desfacerea căsniciei ar fi boala psihică de care suferă fosta sa soţie, precum şi tensiunile acumulate de-a lungul anilor între cei doi soţi. Disensiuni care ar fi culminat cu acuzaţiile de implicare a cunoscutului ginecolog într-o relaţie homosexuală cu un confrate de-al său, medic din Oradea. Incidentul de miercuri dimineaţa, când dr. Elena Chitulea a ajuns în stare de hipotermie la spital, în urma tentativei de suicid, a stârnit compasiune în sufletele unor persoane din anturajul dr. Elena Chitulea, care sunt de părere că aceasta nu merita ca familia să-i întoarcă spatele sau să fie tratată în acest mod într-o astfel de perioadă din viaţa sa. "Pentru dr. Elena Chitulea am tot respectul şi consideraţia", au mai spus sursele, care au vrut să-şi păstreze anonimatul.