Hoţi de... trifoi În data de 29.05.2003, în urma unei acţiuni desfăşurate de lucrătorii Postului de Poliţie Măgeşti, împreună cu lucrătorii Postului de Poliţie Aştileu, au fost identificaţi Ciurar Romică, de 24 de ani, Ciurar Cristian, de 28 de ani, şi Ciurar Goronei, de 22 de ani, care sunt acuzaţi că, în noaptea de 28/29.05.2003, au sustras trifoi din parcela lui A.T., de 73 de ani, din Ortiteag. Deocamdată, nu a fost stabilită valoarea prejudiciului. Cercetările continuă cu învinuiţii în stare de libertate. Lovit cu bâta, de către fiu La pălincăria din satul Poiana, Negrău Teodor, de 34 de ani, pe fondul consumului de alcool şi al unor discuţii contradictorii, l-a lovit cu o bâtă în cap pe tatăl său, Negrău Aurel, de 68 de ani care, în urma leziunilor produse, a fost internat în spitalul Teritorial Beiuş. Faţă de Negrău Teodor s-a luat măsura internării în spitalul de Neuropsihiatrie din Ştei. A furat un telefon Lucrătorii liniei de muncă diverse din cadrul Biroului Judiciar au început urmărirea penală împotriva lui B. Adam, de 16 ani, care este învinuit de faptul că, în data de 04.06.2002, a sustras din geanta părţii vătămate S.I., din Bucureşti, un telefon mobil Eriksson, în valoare de 4 milioane de lei. Învinuitul este cercetat în stare de libertate, prejudiciul fiind recuperat. Cercetaţi penal Rostaş Alexandru Geacomino, de 19 ani, Lakatoş Sandor - Adam, Budai Istvan, de 31 de ani, B. Şandor, de 17 ani, şi Varga Rudolf, de 19 ani, sunt cercetaţi de poliţişti, fiind învinuiţi că au comis în perioada anilor 2002 - 2003, mai multe furturi din autoturisme, parcate pe raza municipiului Oradea, fapte prin care au cauzat un prejudiciu de aproximativ 46,5 milioane lei, nerecuperat. A vândut oile pe care le păzea Lucrătorii Biroului Poliţiei Băile Felix au organizat o acţiune împreună cu lucrătorii Postului de Poliţie Cefa, pe raza Comunei Cefa, satul Gepiu, în timpul căreia l-au identificat şi reţinut, pe bază de ordonanţă, în arestul I.P.J. Bihor, pe Boaru Alexandru, de 62 de ani, care este acuzat că a avut în administrare un număr de 76 ovine, din cursul anului 2000, pe care le-a înstrăinat la diferite persoane, creând un prejudiciu de 220.000.000 lei părţii vătămate B.V. Cel în cauză urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, cu propunerea de a fi arestat preventiv. Nu iartă hoţii! Sistemul PYROSTOP asigură paza eficientă a bunurilor dumneavoastră împotriva efracţiilor şi a hoţilor. Pază zi şi noapte! Pentru detalii, sunaţi la 41-34-40 sau 13-77-88.