Deposedată prin violenţă Lucrătorii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Salonta au început urmărirea penală împotriva lui Sandor V., de 24 de ani, din Oradea, care, în noaptea de 24/25. 12.2004, a acostat-o pe Ana Maria A., de 19 ani, din Oradea, şi prin violenţă a deposedat-o de o poşetă în care avea suma de două milioane lei şi un telefon mobil, prejudiciu nerecuperat. Cercetările sunt continuate cu bărbatul în stare de arest preventiv. Decedaţi lângă o sondă de petrol Lucrători ai Postului de Poliţie Boianu Mare au fost sesizaţi în legătură cu faptul că Gheorghe B., de 32 de ani, împreună cu Emil P., de 30 de ani, ambii din Boianu Mare, au părăsit locuinţa primului dintre ei şi nu au mai revenit. Cei doi au fost găsiţi decedaţi într-o groapă situată lângă o sondă de petrol în apropiere de localitatea Păgaia. Cadavrele nu prezintă urme de violenţă şi au fost transportate la Laboratorul de Medicină legală pentru efectuarea necropsiei. A fugit din spital Sâmbătă, Poliţia oraşului Nucet a fost sesizată în legătură cu faptul că Liviu Iepure, de 29 de ani, din comuna Crasna, judeţul Sălaj, a fugit de la Spitalul de Neuropsihiatrie din Nucet, unde a fost internat pentru comiterea infracţiunii de furt din biserici. Cetăţenii care pot da relaţii în legătură cu acesta sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate secţii de poliţie. Preluat sub escortă Lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu lucrători ai Departamentului de Intervenţie Rapidă, l-au preluat sub escortă din Punctul Feroviar Salonta şi introdus în arestul IPJ Bihor pe Cosmin S., de 32 de ani, din Oradea, care avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de trei ani pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.