Iarna, în viziunea preşcolarilor
Ieri, în Orăşelul copiilor din cartierul Rogerius, Administraţia Imobiliară Oradea a organizat, în premieră, un concurs de pictură intitulat "Tablou de iarnă", destinat prichindeilor. La eveniment au participat 14 grădiniţe din urbe, numărul prichindeilor talentaţi depăşind pragul de 100.
Însoţiţi de cadrele didactice şi îndrumaţi de specialiştii Administraţiei Imobiliare Oradea (AIO), prichindeii au fost, încă de la debutul evenimentului, nerăbdători să picteze. Concursul, care a constat în confecţionarea unui tablou de iarnă prin "tehnica şerveţelului", înrămarea lui, decorarea ramei în ton cu modelul şerveţelului şi apoi lăcuirea lui, i-a făcut pe micuţii angrenaţi în competiţie să-şi pună la contribuţie imaginaţia şi originalitatea. "Înarmaţi" cu toate materialele necesare (şerveţele cu modele de iarnă, carton, lipici, rame din ghips, culori tempera, pensule şi lac), fiecare grup de copii a trebuit să confecţioneze câte două tablouri. Dintre grădiniţele care au participat la eveniment amintim: Grădiniţa nr. 51, nr. 52, nr. 53, nr. 54, nr. 35, nr. 41, nr. 37, nr. 20, nr. 25, nr. 28 şi Grădiniţa pentru copii Ambliopi. Fiecare copil participant la concurs a primit câte un pachet cu dulciuri şi fructe, precum şi o invitaţie la circ. De adăugat că prichindeii au pictat câte două tablouri, dintre care unul a rămas în sala de creaţie a Orăşelului, cel de-al doilea parvenindu-i participantului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.