Creştinii au sărbătorit ieri Înălţarea Sfintei Cruci Ieri, întreaga creştinătate a sărbătorit Înălţarea Sfintei şi de Viaţă făcătoarei Cruci a Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. Cu acest prilej, la mănăstirea din Oradea, care poartă hramul acestei sărbători, a fost oficiată o slujbă religioasă de către părintele Atanasie, înconjurat de un sobor de preoţi. Încă de la primele ore ale dimineţii, credincioşi din toate colţurile judeţului au trecut cu mic, cu mare pragul sfântului lăcaş, pentru a aprinde o lumânare şi a se ruga. După ce au primit hrana spirituală, toţi cei prezenţi au fost miruiţi şi au primit anaforă. Cele 70 de măicuţe, în frunte cu maica stareţă stavrofora Mina, au vegheat la cinstirea aşa cum se cuvine a acestei Sfinte Sărbători.