Vineri seara, Hotelul Continental din Oradea a fost gazda celei de-a şasea ediţii a Concursului profesional de bucătari, competiţie anuală, la care au participat opt bucătari, care au avut de trecut mai multe probe „delicioase".

Lanţul hotelier Continental Hotels a organizat, săptămâna trecută, competiţia profesională pe categorii - bucătari, ospătari şi barmani -fiecare în locaţii diferite, Oradea găzduind concursul de bucătari, ospătarii s-au întrecut la Arad, iar barmanii au concurat la Constanţa. Lanţul Continental Hotels are în total douăsprezece unităţi, însă de această dată, doar opt bucătari, din toată ţara, au reuşit să participe la competiţia naţională, printre ei numărându-se şi un orădean. Probele nu au fost deloc uşoare, concurenţii fiind nevoiţi să facă faţă unei testări scrise, o probă de creaţie, la care au asistat doar membrii juriului, iar la cea de-a treia probă, care a constat în prepararea unor specialităţi culinare, pe lângă juriul foarte exigent, bucătarii au fost nevoiţi să facă faţă şi criticilor celor prezenţi în sală. Juriul a fost format din specialişti care au degustat preparatele şi au apreciat printr-o notă concurenţii: Radu Enache, preşedinte-director general al Continental Hotels, Romuald Largilliere, Gerard Claudius Crepier, Cornelia Ghişoi, Traian Filip şi binecunoscutul bucătar Antonio Passarelli. Pentru proba de gătit, orădeanul Cosmin Catană s-a detaşat considerabil faţă de ceilalţi concurenţi, obţinând locul I. Meniul pregătit de el a fost compus din specialitate balcanică, care a constat în cotlet de miel în crustă de pinoli cu arome, servit cu musaca de vin, piure de ardei cu pere, sfeclă roşie, spanac şi brânză feta, iar timpul pe care l-a avut la dispoziţie pentru toate acestea a fost de zece minute. Tot în acest interval de timp, a avut de pregătit o specialitate din clătite, alegând Trilogie Crepe, iar pentru proba a treia a pregătit un desert cu îngheţată - Trufe din îngheţată de vanilie şi ciocolată. Hotelul Continental Oradea nu s-a mulţumit doar cu locul I la concursul de bucătari, competiţiile organizate pentru barmani şi ospătari fiind câştigate tot de orădeni, hotelul obţinând în premieră locul întâi simultan la toate categoriile.
La finalul concursului, bucătarul orădean a fost felicitat şi de Antonio Passsarelli, care a făcut şi o descriere a ocupaţiei de bucătar. "În meseria asta trebuie respect, fair-play, iar câştigul să fie meritat. Să nu mai folosim expresii de genul bucătarii sunt artişti, ei sunt artizani, iar mâncarea lor trebuie să fie comestibilă", a declarat Antonio Passarelli.
Premiile oferite bucătarilor câştigători au constat în 300 euro şi un curs de gătit pentru locul I, locul II - 200 euro şi un set de ustensile profesionale, iar locul III - 100 euro şi ustensile de gătit. Cei care nu s-au clasat pe podium au fost recompensaţi cu cărţi de reţete culinare.
Concursul de barmani a fost câştigat de Corina Macovei, iar cel de ospătari, de Camelia Brânzaşi, fiecare având de trecut probe atât scrise cât şi practice, impuse, dar şi probe la alegere. "Pentru faptul că ne-au oferit satisfacţii la aceste competiţii şi Oradea a luat toate locurile I, cei trei participanţi vor fi recompensaţi aşa cum merită şi pe plan local", a declarat Andrei Pop, general manager Continental Oradea.