În fiecare an în prag de primăvară, a devenit tradiţie să sărbătorim mamele şi toate femeile prin cele două zile speciale din calendar: 1 Martie, "Ziua Mărţişorului" şi 8 Martie, Ziua internaţională a femeilor de pretutindeni. Cu acest prilej, şi elevii Şcolii cu clasele I-VIII Hotar-Ţeţchea au sărbătorit aceste evenimente printr-un program cultural-artistic deosebit.


Astfel, cadrele didactice şi elevii s-au reunit la Şcoala cu clasele I-VIII Hotar-Ţeţchea pentru a sărbători cum se cuvine ziua de 8 Martie. Activităţile propuse de catedra de ştiinţe socio-umane, formată din profesorii Mădălina Lascău, Liliana Lazăr, Luminiţa Ilea, Lenuţa Gherlea, Marinela Maghiar, Anamaria Ficuţ, Florin Irimescu, Bogdan Sturzu, susţinuţi de profesorii de la catedra de ştiinţe reale: Samica Chirilă, Livia Monenciu, Sorin Marin, şi de învăţătoarele Cornelia Scorţe, Gabriela Nicoară, Florica Simuţ, Sabina Nicoruţ, Dorina Covaci, Dorina Bogdan, Irina Leho şi nu în ultimul rând de directorul şcolii, prof. Dumitru Simuţ, şi prof. Mariana Marina, coordonatoarea şcolii Ţeţchea, au avut ca scop imprimarea importanţei acestei zile în sufletele copiilor. Elevii s-au pregătit cu poezii, felicitări, mărţişoareşi desene, pentru a participa la concursuri, dar şi pentru a-şi arăta afecţiunea pentru cea mai dragă fiinţă de pe lume.


Elevii din clasele V-VII din Ţeţchea, îndrumaţi de profesoara de limba şi literatura română, au pregătit sceneta "D-ul. Goe" de I. L. Caragiale, în timp ce micuţii Nicoleta Ştef şi Andrei Chirilă au cântat şi încântat auditoriul cu vocile lor suave şi pline de talent.