Părintele Călin Bocşe este unul dintre cei mai tineri preoţi din judeţul Bihor. A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea, iar în prezent i s-au încredinţat spre păstorire sufletele din satul Sudrigiu de lângă Beiuş. Dragostea şi devotamentul faţă de Biserica în care a fost botezat şi care i-a dat harul preoţiei, dar şi seriozitatea de care a dat dovadă l-au ajutat pe tânărul preot să-şi vadă visul împlinit şi anume acela de a fi util comunităţii în mijlocul căreia trăieşte. Vârsta şi zelul său spre cele sfinte îl apropie mai mult de problemele cotidiene cu care se confruntă spiritualitatea românească în zilele noastre. Am discutat despre toate acestea în rândurile următoare: - Harry Potter este un personaj dintr-o poveste ireală şi, cu toate acestea unii preoţi mai tineri îndeamnă credincioşii să nu îi lase pe copii să vizioneze acest tip de filme. Care este motivul? - La prima vedere par doar simple poveşti, dar nu sunt chiar de neglijat. Tocmai aici se ascunde vicleanul sub masca unor banalităţi. Dacă ar fi un lucru banal, nu i s-ar face atâta propagandă în mass-media. Atâtea reclame pe unele canale tv şi într-o importantă parte a presei scrise pentru ocultism, tot felul de vrăjitoare care ghicesc, aşa-zise clarvăzătoare, descântătoare, vindecătoare, care nu fac altceva decât să ducă spre înşelare sufletele ce în necazurile lor aleargă cu disperare colo şi colo fără să ştie în ce prăpastie se afundă. Aceştia mereu îţi vor spune că ai avut sau vei avea un accident, un necaz sau o boală sau cutare vecin ţi-a făcut rău şi câte şi mai câte până te aruncă mai tare în disperare şi, pe lângă acestea te învrăjbeşte cu vecinul sau cu vreo rudenie despre care îţi spune că ţi-ar fi făcut vrăji sau farmece. Aceştia nu pot fi plăcuţi lui Dumnezeu. - De unde ştiu aceştia lucruri din trecut sau viitor? - Aceşti aşa-zişi "clarvăzători" nu vor şti niciodată să spună ce e de la Dumnezeu, cum Dumnezeu lucrează în viaţa omului. Ei ştiu să spună, în schimb, despre cele demonice. Au icoane pe pereţi, cruce şi biblie pe masă, te îndeamnă să posteşti sau să faci unele lucruri prin care încearcă să imite învăţătura Bisericii, dar în schimb, îţi tulbură gândurile. La fel este şi cu Harry Potter face fapte bune, salvează pe alţii şi spune că luptă împotriva răului cu ajutorul magiei albe. Aceasta este o adevărată capcană. Magia indiferent că este albă sau neagră, tot de la diavol este. Toată seria de filme şi cărţi cu personajul Harry Potter este o subtilă invitaţie la vrăjitorie. Noua generaţie de simpatizanţi ai acestui personaj încep treptat să introducă în subconştientul lor că poate pe viitor vor putea face şi ei la fel. Mulţi copii se văd călătorind într-o lume magică dorind să devină prieteni ai lui Harry Potter sau chiar să posede astfel de puteri magice. Sunt impresionanţi şi atractivi pentru cei mici acei "drăcuşori simpatici", care poartă chipuri neumane. Chiar dacă aceştia arată groaznic, în film sunt prezentaţi buni, modeşti, fără răutate şi pofte trupeşti astfel încât un copil să înţeleagă de mic că demonii sunt buni şi nu răi cum le spune Biserica. Aceste volume, precum şi producţiile cinematografice regizate după cărţile respective sunt adevărete capodopere de iniţiere în ocultism ce înlocuiesc deochiul ţigăncilor cu o ştiinţă studiată la şcoala magiei, o ştiinţă ce stă la temelia unei religii a viitorului. - Vă referiţi la New Age? - Semnul fulgerului de pe fruntea lui Harry este un semn des folosit de satanişti. Autoarea acestor volume, Joanne K. Rowling, face parte dintr-o organizaţie satanistă din S.U.A şi jumătate din veniturile obţinute de pe urma vânzărilor le donează acelei organizaţii. Aceasta, într-un interviu acordat ziarului Times, spunea, cu satisfacţie, că peste paisprezece milioane de copii din toată lumea aparţin bisericii lui Satan în principal datorită propagandei personajului Harry Potter, care, deşi este un simplu basm, a reuşit să câştige simpatia multor neştiutori fascinaţi de puterile miraculoase ale personajului pe care şi ei ar dori să le poată avea. Dacă în "Codul lui Da Vinci" se arată o blasfemie pe faţă la adresa Mântuitorului, în filmele cu Harry Potter diavolul este mai bine deghizat sub masca binelui. - Ce impresie v-a lăsat cartea "Codul lui Da Vinci"? - Atât cartea, cât şi filmul sunt de-a dreptul ridicole. Prin această carte Dan Brown încearcă să impună o nouă mentalitate, un mod de gândire demonic a intelectualului antihristic. Dacă prin Harry Potter se sucesc minţile copiilor, prin Codul lui Da Vinci se încearcă un amestec între artistic, senzaţie şi comerţ într-un mod mult mai elevat, îmbinând unele elemente pseudoreligioase şi ereziile gnostice cu elemente moderne ale păgânismului mondial din care nu lipsesc implicaţiile romantice de genul filmelor de la Hollywood. În acest roman se spune că Mântuitorul a trăit în păcat cu Sfânta Maria Magdalena cu care ar fi avut şi copii. Cu toate că nu aduce nici un argument în acest sens autorul romanului spune că acest lucru este dovedit istoric ceea ce este o minciună. Nu există nici un temei biblic sau istoric prin care să se poată dovedi acest lucru. Atât Harry Potter, cât şi Codul lui Da Vinci sunt două fabricaţii oculte a păgânismului zilelor noastre. Sunt create în mod special să influenţeze modul de gândire a omului modern şi a generaţiilor următoare spre o concepţie demonică, antihristică. În Codul lui Da Vinci se spune că esenţa divină a Mântuitorului Iisus Hristos nu ar fi fost recunoscută de creştini până la Sinodul de la Niceea din anul 325, ceea ce este un fals grosolan. Sfântul Ignatie Teoforul, ce a fost hirotonit de către unul dintre apostoli pentru scaunul Antiohiei, menţionează în scrierile sale despre divinitatea Fiului lui Dumnezeu. Acest sfânt a trăit la sfârşitul sec. I şi începutul sec. al II-lea şi menţionează în scrierile sale despre divinitatea Mântuitorului. Un alt sfânt de dinainte, de Sinodul de la Niceea, şi anume Sfântul Policarp episcopul Smirnei, care a vieţuit în sec. al II-lea menţionează şi el în scrierile sale despre divinitatea lui Iisus Hristos. De altfel, toţi sfinţii apostoli şi sfinţii părinţi dinnainte dar şi după Sinodul de la Niceea au mărturisit despre divinitatea Mântuitorului. Modul în care autorul romanului insistă asupra acestor două falsuri (că Mântuitorul a trăit cu Maria Magdalena şi că până la Sinodul I Ecumenic nu a fost recunoscută dumnezeirea Sa - n.n.), fără a le argumenta cu surse credibile, dovedeşte tendenţiozitatea ce stă la baza „operei” sale plină de venin. - Aţi vizionat piesa de teatru "Evangheliştii"? - Nu am văzut-o, dar am auzit despre ea. Probabil că doamna Pipidi care a regizat această piesă a vrut să imite ideile cărţii lui Dan Brown. În ceea ce priveşte blasfemia la adresa Mântuitorului a reuşit. Şi-a bătut joc şi a râs de Creatorul său. Cu siguranţă a fost şi aceasta un gest anticreştin. - Care este poziţia oficială a Bisericii referitor la cele ce am discutat mai înainte? - Nu pot vorbi în numele Bisericii, dar cu siguranţă nu poate fi una de apreciere. Biserica Ortodoxă rabdă atunci când este vorba de o calomnie sau atac la persoana unei feţe bisericeşti, dar în acest caz nu are ce să rabde. Aici este vorba de atac la adresa lui Hristos. Au fost critici multe venite din partea unor feţe bisericeşti la adresa acestor blasfemii. Aceste poziţii au fost publicate şi în unele reviste teologice. Majoritatea presei nu colaborează cu Biserica Ortodoxă atunci când are nevoie să fie susţinută. Mulţi reporteri TV, ziarişti, analişti şi formatori de opinie se îmbogăţesc din propagandă antiortodoxă. Aceşti mercenari nu vor transmite niciodată un mesaj cu adevărat ortodox prin cadrul mass-media. Esenţial este ca noi să înţelegem pericolul moral, spiritual şi chiar social ce îl reprezintă aceste cărţi şi filme. Părintele Teodor Cios din Beiuş va scoate anul acesta de sub tipar o carte care va combate fenomenul cu lux de amănunte. Îmi pun totuşi o întrebare, de ce nu s-a gândit nimeni să facă filme sau cărţi, sau piese de teatru spre zidirea morală a viitoarelor generaţii? De ce doar blasfemie, violenţă, pornografie şi groază? Marile studiouri cinematografice şi case de înregistrări din America şi Occident oferă viitoarelor generaţii ca modele de viaţă artişti şi vedete viciate în contradicţie cu sfinţii, practicanţi ai virtuţilor, pe care ni-i oferă ca model de viaţă ortodoxia.