De ieri, Urbana depune deşeurile menajere colectate de la populaţie la halda de gunoi ecologică realizată de Keviep, după ce timp de patru luni s-a războit cu executivul local chiar şi prin instanţe, nemulţumită fiind de tariful de 12,3 euro/t perceput la depunere. În tot acest timp, Urbana a preferat mai degrabă să meargă până la groapa de gunoi de la Aleşd decât să accepte condiţiile exagerate impuse de către Primărie. Această veste nu a făcut decât să-l bucure pe primarul Petru Filip, care a văzut în acest gest o capitulare şi o recunoaştere a măsurii luate de către executiv, exprimându-şi convingerea că "procesul cu Prefectura va lua o altă turnură". Speranţa edilului şef că procesul intentat de către instituţia Prefecturii Bihor va rămâne fără obiect nu are nici o bază reală, atâta timp cât Prefectura a atacat hotărârea Consiliului Local[ Oradea 516/2005 cu privire la stabilirea tarifelor de colectare a deşeurilor. Această hotărâre a fost considerată ca ilegală atâta timp cât executivul local nu are nici o autoritate să impună operatorilor de salubritate cu ce tarife să supravieţuiască într-o economie de piaţă, atâta timp cât între cele două părţi nu există nici un contract. În aceste condiţii, conflictul iscat între Prefectura Bihor şi Primăria Oradea este departe de a se stinge, la ora actuală pe rolul instanţei de contencios administrativ aflându-se cauza cu privire la HCL 516/2005 şi nu HCL 517/2005 prin care se impune tariful de depozitare de 12,3 euro/t, iar şansele ca Prefectura Bihor să-şi retragă plângerea sunt minime. Totodată, aplicarea hotărârii cu noile tarife de colectare a fost suspendată de drept ca urmare a atacării ei în contencios administrativ de către instituţia Prefecturii. Un nou termen în acest proces a fost fixat pe data de 25 ianuarie 2006, dată până la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar trebui să se pronunţe în cazul cererii de strămutare cerute de către Primăria Oradea. La primul termen de înfăţişare, ÎCCJ Bucureşti a amânat să se pronunţe până pe data de 12 ianuarie 2006.